Doi ani și opt luni de închisoare. Aceasta este cererea de condamnare pronunțată astăzi 3 februarie în instanța din Torino de procurorul Francesco Pelosi pentru o femeie, cetățean peruvian, în vârstă de 46 de ani, cercetată de tentativă de crimă.
Îngrijitoarea peruviană este acuzată că a încercat să otrăvească o persoană în vârstă din Sant'Antonino di Susa pe care îl înrijea. Femeia a fost trimisă în judecată pentru tentativă de crimă. Anchetatorii au descoperit un posibil mobil al tentativei de omor: ea este singurul moștenitor al vârstnicului de 89 de ani, care urma să îi lase în proprietate un apartament.
La deschiderea ședinței, procurorul a prezentat o foaie scrisă de mână a părții vătămate care arată că bărbatul, la 21 septembrie 2017, când a fost audiat de carabinieri, a refuzat să semneze raportul „de teama lui Fanny". Apărarea a chemat apoi un vecin, Luigi O., în vârstă de 85 de ani, să depună mărturie: „Saverio a trăit mai rău decât un câine. Era murdar iar casa lui era de nedescris: poate chiar și în 1700 oamenii nu ar putea fi mai rău decât atât. Dar apoi, în 2012, a întâlnit-o pe tânăra aceea și s-a schimbat totul: a devenit curat, ordonat, normal. A fost încântat de ea”.
Vezi și: Italia. O badantă i-a dat bătrânului pe care îl îngrijea să bea lichid de frână
Potrivit rechizitoriului, femeia ar fi încercat să-l omoare pe bătrânul pentru care lucra, făcându-l să bea antigel. Bărbatul a fost internat în stare gravă după ce a ingerat lichidul, pe care l-a confundat cu o băutură. La început, oamenii legii s-au gândit că a fost un incident din cauza neatenției victimei.
Ulterior, ancheta a constatat că îngrijitoarea a fost cea care l-a făcut să bea, de teamă de a nu pierde casa, pe care i-o donase în anul 2016. Suspecta a însoțit bătrânul pe care îl îngrijea la un notar, determinându-l să-i dea gratuit casa, fără ca vârstnicul să fi înțeles natura acelui act. După otrăvire, bărbatul a fost dus la spital, unde a rămas internat pentru o perioadă mai lungă de timp.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News