Un român în vârstă de 27 de ani, fără antecedente penale, a fost arestat în Italia, fiind acuzat că a violat și jefuit o pensionară de 80 de ani.
Tânărul, care locuiește de doi ani în Italia, a pătruns la miezul nopții în apartamentul bătrânei, intrând printr-o fereastră situată la primul etaj.
Victima dormea în momentul în care a fost imobilizată și amenințată cu un cuțit.
Potrivit anchetatorilor, tânărul a violat-o pe femeie cel puțin 30 de minute. Ulterior, românul a scotocit prin dulapul bătrânei de 81 de ani, furându-i portofelul și cardul de credit, după care a fugit.
Bătrâna a țipat, trezindu-i pe vecinii care au apelat serviciile de urgență. Oamenii legii au reușit să-i dea de urmă tânărului și l-au arestat preventiv, urmând acum să plătească pentru faptele comise.
Descoperire macabră în Codogno, o comună din provincia Lodi, Italia. Un român a ars de viu în baraca de lemn în care locuia și care fusese folosită recent drept coteț pentru iepuri. Autoritățile încă încearcă să-l identifice.
Cadavrul carbonizat al bărbatului găsit, sâmbătă, într-o baracă din via Manzoni din Codogno, a rămas neidentificat. Deși oamenii legii știu că victima este un bărbat de aproximativ 60 de ani de origine română care locuia de ceva vreme în zonă împreună cu un alt bărbat fără adăpost, momentan nu știu identitatea exactă a acestuia.
Un judecător a dispus transferul cadavrului la Institutul de Medicină Legală, după ce polițiștii legiști sosiți la fața locului, împreună cu ofițerii din Codogno, au efectuat toate verificările necesare. Va fi efectuată o autopsie pentru a se clarifica cauzele morții bărbatului.
Polițiștii legiști sosiți la locul tragediei nu au putut identifica victima, astfel încât bărbatul să aibă o înmormântare demnă. Trupul neînsuflețit a fost găsit la pământ, iar momentan nu se știe dacă bărbatul a murit din cauza flăcărilor, a intoxicației cu fum sau din altă cauză. Se pare că victima a încercat să se încălzească, iar eșecul de a fugi la izbucnirea incendiului sugerează că, cel puțin inițial, victima nu a observat flăcările.
Românul se adăpostise în coliba de lemn de aproximativ 20 de metri pătrați, care a fost până recent folosită ca adăpost pentru iepuri. Nu se știe dacă în interior mai erau și alți oameni fără adăpost în momentul în care a izbucnit incendiul.
Zona este situată în mijlocul unui câmp, în zona cimitirului Codogno și nu departe de biserica Caravaggio. În zonă există o fâșie de teren de aproximativ 200 de metri în care se află mai multe astfel de colibe de lemn.
Polițiștii cunoșteau deja zona, primind nenumărate rapoarte în ceea ce privește prezența oamenilor străzii. Astfel, ofițerii îi interoghează pe cei mai vechi dintre aceștia în speranța aflării unui nume.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News