Zece persoane au fost depistate de carabinieri în urma unor verificări efectuate în weekend. Acuzațiile variază de la conducerea sub influența alcoolului, la posesia nejustificată a unor arme albe, de la șederea ilegală pe teritoriul național, la evaziune.
Doi italieni de 42 și 23 de ani și un român de 20, au fost depistați conducând în stare de ebrietate. Alt român, în vârstă de 54 de ani a fost denunțat pentru posesie de armă albă (în mașină avea un baston telescopic metalic ilegal). Alți doi marocani sunt acuzați de evaziune, deoarece, fiind arestați la domiciliu, ei nu au fost găsiți acasă în timpul unor verificări.
Un tunisian a fost descoperit de carabinieri fără documente asupra lui, acte care să ateste șederea în Italia.
Carabinierii au raportat, de asemenea, trei persoane pentru diferite furturi: Un georgian și un român au fost prinși după ce au furat articole de îmbrăcăminte și echipamente informatice. Un alt român a fost oprit într-un supermarket din Novi Ligure, după ce au fost descoperite asupra sa mai multe sticle de băuturi alcoolice.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News