Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Români, acuzați de șantaj și amenințări pentru chiria unei case. ,,Dă-mi banii, altfel te omor"
WhatsApp
Trei femei sunt acuzate de șantaj în serie și amenințări, totul pentru închirierea unui apartament executat silit în Latina - Italia.  

Ofițerii de la secția de infracțiuni contra patrimoniului din cadrul Brigăzii Mobile din Latina au pus în aplicare un ordin de arest la domiciliu emis împotriva a trei femei, care sunt cercetate pentru diverse infracțiuni de șantaj, violare de domiciliu, daune și deturnare de fonduri.

Printre cele trei femei aflate în arest la domiciliu se numără și o româncă de 32 de ani, rezidentă în Latina.

Astfel, potrivit anchetatorilor, în luna iunie a anului trecut, un cetățean extracomunitar de naționalitate egipteană care lucrează într-o spălătorie auto, împreună cu soția sa, de naționalitate marocană, a depus o plângere împotriva celor trei femei, afirmând că, timp de aproximativ un an, el și soția sa au fost supuși la acte continue de șantaj.


Pălmuită pentru că nu a achitat banii ceruți


După cum se explică într-o notă emisă de Direcția de Poliție din Latina, victima a relatat că era chiriașul unui apartament deținut de o femeie care închiria o proprietate în centrul orașului Latina, deși aceasta fusese sechestrată în 2019 în cadrul unei proceduri de executare silită imobiliară instituită de Tribunalul din Latina. 

În acest moment, bărbatul a precizat că a fost obligat de proprietară și de complicii acesteia, să plătească suma de 400 de euro pentru a obține dreptul de a locui în apartament, un document care trebuia anexat la dosarul necesar pentru reînnoirea permisului de ședere.

 
Chiriașul, dimpotrivă, în fața solicitării suplimentare, sub formă de amenințare, formulată de cele două femei de a pretinde suma în vederea eliberării unui nou certificat de eligibilitate a locuinței pentru reînnoirea permisului de ședere a fiului său minor, s-a opus cu fermitate și a decis să depună plângere la sediul Poliției. Astfel, proprietara, care era vecina cuplului șantajat, a fost cea care a spus că nu va semna decât dacă va fi plătită pentru a face acest lucru, ceea ce echivala cu un șantaj.

 

,,Dă-mi banii pentru chiria casei, altfel te omor..."


 
În acest context, din investigațiile efectuate de către Brigada Mobilă și coordonate de către Parchetul din Latina, a reieșit că femeile, printre care și o româncă, cereau chiria, nu conform înțelegerilor contractuale, ci în "tranșe" impuse, pretinzând, sub pretextul plății chiriei, de la 15 la 50 de euro sau orice sumă de bani pe care locatarii o aveau în buzunar la momentul solicitării.

La un moment dat, una dintre cele două femei a venit la apartament însoțită de un complice de naționalitate română și, într-un mod amenințător și agresiv, i-a cerut chiriașului banii de chirie, în caz contrar urmând să îi "omoare". "Dă-mi banii pentru chiria casei, altfel pun să te omor... trebuie să-mi dai banii, altfel, la noapte, vin la tine acasă și te omoară și nu o să dormi liniștit", ar fi spus acesta.

Cu altă ocazie, una dintre femei a venit singură la casa bărbatului pentru a cere încă o sumă de bani, dar când acesta a refuzat, femeia a pălmuit-o pe soția bărbatului.

În acest caz, ofițerii au pus în aplicare ordinul de arest la domiciliu emis împotriva celor trei femei, scrie latinatu.it.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel