Incidentul s-a petrecut miercuri, 23 iunie 2021, pe Marmolata, un grup muntos din Alpii orientali situat între provinciile Trento și Belluno din nordul Italiei.
Doi români au căzut într-o crevasă de pe Marmolada, în timp ce se aflau la o altitudine de 3.100 de metri, se arată într-un comunicat de presă emis de "Soccorso Alpino Trentino" citat de publicația Il Giorno. Cei doi tineri, un băiat și o fată în vârstă de 23 de ani fiecare, se aflau într-o excursie la munte împreună cu alte 6 persoane.
Din primele informații, se pare că tot grupul din care făceau parte și cei doi, mergea de-a lungul unei cărări înzăpezite, fără însă a fi asigurați unul de altul,. La un moment dat, băiatul și fata au alunecat pe zăpadă și au luat-o la vale.
"Băiatul a căzut în crevasă pe o distanță de circa 15-20 de metri, în timp ce fata s-a prăbușit pe o distanță de peste 30 de metri. Celelalte persoane care coborau cu ei au apelat numărul pentru urgențe 112 în jurul orei 16:20", precizează salvamontiștii.
Echipele de salvare au intervenit cu un elicopter la fața locului și au reușit să ajungă mai întâi la tânărul român, care era conștient. Tânărul a fost transportat la spitalul din Cavalese, unde a primit îngrijiri medicale pentru traumele suferite în urma căzăturii.
Ulterior, salvatorii au reușit să ajungă și la fată, însă pentru ea nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Trupul neînsuflețit al româncei nu a fost încă extras din crevasă, operațiunea fiind întreruptă în jurul orei 19:30 din cauza vremii nefavorabile.
Salvamontiștii se vor deplasa din nou la locul tragediei în această dimineață pentru a recupera trupul fără viață al tinerei românce.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News