Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. O româncă de 17 ani și iubitul său, acuzați că au bătut și JEFUIT un taximetrist, arestați după două luni
WhatsApp
Doi români au fost arestați în Italia, fiind acuzați că au bătut și jefuit un taximetrist. 
masina_carabinieri

Incidentul s-a petrecut la începutul lunii octombrie, la Padova. Doi români, o adolescentă de 17 ani şi iubitul ei, de 38 de ani, s-au urcat într-un taxi condus de un bărbat de 58 de ani.

Tânăra a fost prima care s-a urcat în mașină, pe locul din spate le șoferului. Fata a început apoi să-l tragă pe acesta de păr şi să-l atace de mai multe ori cu un aparat cu electroşocuri, inclusiv la nivelul feţei. În același timp, românul de 38 de ani s-a urcat în maşină lângă şofer și a început să-l lovească pe acesta cu pumnii în față.

După ce l-au agresat, cei doi români au reuşit să pună mâna pe telefonul taximetristului şi să se facă nevăzuţi.

Românii au fost prinși după două luni

 

Deși cei doi atacatori purtau măști de protecție, anchetatorii au reușit identificarea parțială a atacatorilor, cu ajutorul imaginilor surprinse de camera de supraveghere din interiorul maşinii. Oamenii legii şi-au dat seama şi că cei doi vorbeau limba română.

După mai bine de două luni de la producerea incidentului, carabinierii i-au prins pe cei doi români, fiind rezidenți la Marghera.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul lor, anchetatorii au identificat și ridicat mai multe probe, între care și cu aparatul cu electroşocuri folosit în atac, scrie publicația Venezia Today.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel