O tânără originară din Republica Moldova a născut joi, 11 noiembrie, un copil perfect sănătos în ambulanța ce o transporta din localitatea Casalmaggiore (regiunea Lombardia) la spitalul din Cremona. Cu numai câteva ore înainte, femeia fusese la spital, însă medicii au stabilit că nu este vremea să nască și că are doar simple dureri de burtă.
Situație tensionată pentru un cuplu cu domiciliul în Casalmaggiore. Tatăl este român, iar mama moldoveancă.
În dimineața zilei de joi, cei doi au mers la spitalul din Cremona pentru o vizită medicală. Femeia a acuzat dureri de burtă, însă, după vizită, medicii i-au trimis acasă pentru că, evident nu era încă timpul pentru naștere, deoarece femeia nu ajunsese la termen. Diagnosticul pus a fost o simplă durere de burtă.
În realitate, după numai câteva ore de la întoarcerea acasă, femeii i s-a rupt apa și astfel a fost chemată imediat o ambulanță pentru transportul la spitalul Maggiore din Cremona.
În urmă cu câteva săptămâni, un alt copil s-a născut într-o mașină privată, în comuna Solarolo Rainerio (la 25 km de Cremona). Totuși cuplul forma din român și moldoveancă au avut parte de noroc, apelându-se la o ambulanță aparținând Asociației de Asistență Publică Padana Soccorso.
Copilul s-a grăbit să se nască și a venit pe lume în comuna Cella Dati, practic la jumătatea distanței dintre Casalmaggiore și Cremona. Nașterea a avut loc la bordul ambulanței, cu personalul de la bord care a reușit cu succes să ajute mama și nou-născutul. Mama și bebelușul sunt bine, sănătoși.
Cu acest prilej, jurnaliștii fac din nou apel la autorități să fie redeschisă secția de maternitate „Punto Nascite Oglio Po” din Vicomoscano, care a fost închisă la data de 31 octombrie 2018. Distanța până la spitalul din Cremona, în unele cazuri, atunci când bebelușii se grăbesc să vină pe lume, poate fi prea lungă.
„Încă un copil a venit pe lume într-o ambulanță, în loc să se nască într-un spital, așa cum ar trebui să se întâmple în Italia anului 2021. Încă o dată avem de-a face cu un astfel de caz. Trebuie să înțelegem că este indispensabil n Centru de Nașteri lângă Casalmaggiore", scriu jurnaliștii italieni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News