Incidentul s-a petrecut ieri, atunci când Sara Picotti, o italiancă de 46 de ani a mers la scăldat împreună soțul ei, cei doi gemeni ai lor în vârstă de 10 ani și cu un alt fiu de 14 ani. Potrivit publicației Il Giorno, femeia a intrat prima în apă, însă a fost luată de curent și s-a scufundat. Potrivit primelor informații, se pare că italianca a suferit o hidrocuție (sincopă survenită ca urmare a contactului brusc cu apa rece).
Trupul femeii a fost dus de apă câțiva kilometri, până la Palazzolo sull’Oglio, unde a fost scos din apă de un cetățean român.
Aurel Baciu (51 de ani), un român care locuiește în zonă, se afla pe țărmul canalului artificial. Când a văzut plutind la suprafață trupul femeii, a intrat imediat în apă și l-a tras la mal cu speranța că va putea să-i salveze viața. Din nefericire, pentru Sara Picotti era prea târziu. Femeia s-a stins din viață.
La fața locului a sosit o ambulanță, fiind solicitat și un elicopter, însă medicii nu au mai putut face nimic, decât să constate decesul femeii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News