Cei 9 hoți au organizat totul până la cel mai mic detaliu. După-amiaza, furau mașini: unii le foloseau pentru a bloca sosirea poliției, alții pentru a sparge porțile și zidurile depozitelor sau ale seifurilor. Plasau cauciucuri în flăcări în mijlocul drumului pentru a putea lucra nestingheriți, apoi umpleau camionetele cu genți, haine de lux și diverse accesorii și plecau.
Au realizat unsprezece jafuri, nu toate reușite, efectuate cu tactici militare de o bandă de nouă bărbați de origine română, cu o valoare totală de aproximativ un milion de euro. Toți membrii au fost arestați în zorii zilei de vineri, 15 aprilie, de către carabinierii de la comandamentul provincial din Monza și Brianza. Aceștia sunt acuzați de săvârșirea mai multor infracțiuni contra patrimoniului.
Investigațiile au început în noiembrie 2021., după un furt cu o valoare estimată la 352 de mii de euro. Victima acestui jaf a fost societatea Ma. Bi. din San Daniele del Friuli, în provincia Udine. Este vorba de o societate care efectuează controlul calității produselor unei cunoscute mărci de modă.
Datorită imaginilor recuperate de la camerele de supraveghere ale depozitului, a fost posibilă reconstituirea tuturor mișcărilor bandei și recunoașterea faptului că vehiculele pe care le foloseau au fost furate în orele care au precedat atacul. În timpul celor 11 jafuri confirmate, aceștia ar fi furat 75 de mașini din provinciile Milano, Bologna, Florența, Pisa, Udine, Pordenone și Arezzo.
Investigațiile au fost coordonate de procurorul adjunct Manuela Massenz, care a identificat baza operațională a celor nouă români în provincia Monza și Brianza. Banda avea o structură ierarhică, cu un singur lider la vârf. Fiecare lovitură era studiată și precisă: atunci când era necesar să se acționeze, fiecare știa unde să stea și ce să facă.
După ce umpleau dubele cu marfă, le duceau la un garaj din Paterno Dugnano, la periferia nordică a orașului Milano. Acolo, proprietarul le păstra timp de câteva zile, așteptând să fie revândute. Pentru munca sa, ar fi fost plătit cu suma de 2 mii de euro. Ultimul transport, însă, nu a avut timp să fie plasat pe piață. Din acest motiv, cele 345 de genți de piele de lux furate pe 13 aprilie, au fost returnate proprietarului lor de drept din Reggello, lângă Florența.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News