Autoritățile italiene au transmis că au fost testate un număr de 7 persoane, șase călători plus șoferul unui autocar sosit de la București. Potrivit Il Messaggero, toate testele efectuate au avut rezultat negativ.
Aceeași sursă relatează că, din cele 10 persoane care au coborât din autocar (inclusiv șoferul), șapte au fost de acord să fie supuse testului pentru Covid-19 și toate rezultatele au fost negative.
În plus, toți pasagerii, chiar și cei care nu au fost de acord să li se facă testul, au completat un formular cu datele personale și de contact, care vor fi utilizate în cazul unei anchete epidemiologice.
În cursul zilei de astăzi mai este așteptat să sosească un autocar din România, altul va sosi mâine, iar vineri sunt așteptate trei sau patru.
Operațiunile de testare vor fi garantate și pe timpul nopții, dar mai ales pe perioada sfârșitului de săptămână când este așteptat cel mai mare număr de sosiri din România. Echipa sanitară a fost condusă de medicul Uscar Pierluigi Bartoletti.
Începând de miercuri, 29 iulie, pasagerii care sosesc la Roma cu autocarul din România, Bulgaria și Ucraina vor fi supuși în mod voluntar unui test rapid pentru depistarea infecției cu Sars-COV-2. În cazul unui rezultat pozitiv li se va efectua și un test molecular.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News