Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Medicii de familie vor să se vaccineze cu medicamentul Johnson & Johnson: „Este mai ușor de utilizat”
WhatsApp
Uniunea Medicilor de familie din Italia a anunțat că se va întâlni cu comisarul extraordinar Figliuolo pentru a discuta despre accelerarea campaniei de vaccinare în masă anti-Covid. ”Vom solicita, cu prioritate, ca vaccinurile cu doză unică, produse de Johnson & Johnson, pentru vaccinarea cetățenilor, să fie destinate medicilor generaliști”, a transmis Uniunea Medicilor de familie din Italia. 
vaccin medic de familie

Azi, sindicatul medicilor din se va întâlni cu comisarul extraordinar pentru getsionarea pademiei COVID în Italia, generalul Francesco Figliuolo, pentru a discuta planul de vaccinare. Sindicatul va cere ca medicilor generaliști să li se acorde cu prioritate vaccinul Johnson & Johnson în doză unică, pentru a accelera campania de vaccinare. Acest lucru a fost anunțat de secretarul general al sindicatului, Pina Onotri. "Împreună cu  comisarul Figliuolo vom gândi și pune în aplicare, întregul, sistem de vaccinare anti-COVID.  Avem în vedere depășirea tuturor problemelor: începând de la păstrarea vaccinului, penuria punctelor de vaccinare, lipsa vaccinurilor, până la informarea populației”, a spus Onotri, înainte de a prezenta sugestiile medicilor pentru a „ajunge la imunizarea a 80% din populație”.

Guvernul este rugat să ofere medicilor generaliști vaccinul Johnson & Johnson, „ deoarece este un medicament foarte ușor de manevrat, poate fi păstrat într-un frigider normal, iar faptul că se face într-o singură doză poate simplifica foarte mult procedura de vaccinare”. Se solicită, de asemenea, accelerarea procedurilor de activare a structurilor destinate producției de vaccinuri în Italia, încredințarea producției naționale de vaccinuri direct Ministerului Sănătății și demararea proceselor de producție a vaccinurilor în uzina farmaceutică chimică militară din Florența, scrie fanpage.it

A treia cerere pe care o fac medicii este ca „legislația greoaie și complexă de autorizare a centrelor de vaccinare cu derogări în puncte neesențiale” să fie reorganizată rapid,  deoarece, în acest moment, este „multă birocrație și probleme juridice”. Apoi, spune sindicatul, „trebuie creat un regulament temporar de derogare pentru lucrătorii din domeniul sănătății, care se ocupă de vaccinare, regulament care nu include neglijența medicală și prevede un scut penal pentru cei fac vaccinul”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel