Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia începe în ianuarie vaccinarea populaţiei. Cum vor arăta centrele de vaccinare anti-COVID
WhatsApp
Italia intenţionează să înfiinţeze pavilioane sub formă de primulă, o floare considerată un simbol al primăverii, pentru vaccinarea populaţiei împotriva noului coronavirus, în cadrul unei campanii care va începe luna viitoare, relatează Reuters.  
centre_de_vaccinare_italia

Duminică, Domenico Arcuri, comisarul special pentru urgenţa Covid-19, a confirmat că Italia speră să înceapă vaccinarea angajaţilor din sectorul medical şi cel al asistenţei sociale, precum şi a persoanelor din căminele pentru bătrâni, cu 1,8 milioane de doze, de la jumătatea lunii ianuarie. Înainte de asta, ţările europene vor alege o zi pentru debutul simbolic al campaniilor de vaccinare de pe continent, a declarat Arcuri într-o conferinţă de presă.

În Italia vor exista aproximativ 300 de centre de distribuţie, iar numărul lor va creşte la 1.500 la momentul de vârf al campaniei de vaccinare. ”Am putea construi câteva chioşcuri la începutul campaniei, dar aceste structuri vor fi pentru momentul în care italienii vor fi vaccinaţi”, a spus Arcuri. Guvernul italian este încrezător că majoritatea italienilor vor fi vaccinaţi până în septembrie.   

Pavilioanele în formă de primulă au fost proiectate de arhitectul Stefano Boeri, care a spus că echipa sa a ales această floare, care anunţă venirea primăverii, ca simbol al campaniei, al cărei slogan este ”Italia renaşte cu o floare”.   Boeri, renumit pentru proiectarea zgârie-norului Pădurea Verticală din Milano, a spus că pavilioanele vor fi alimentate cu energie solară şi construite din materiale reciclabile, cum ar fi cherestea şi textile.  Acestea vor putea fi demontate şi montate din nou într-o altă locaţie.  Boeri nu a pretins niciun ban pentru proiectul său, iar Arcuri a spus că şi alţi profesionişti şi alte firme se implică, oferind servicii şi materiale gratuite, care vor reduce costul iniţiativei. Un total de 64.036 de oameni au murit în Italia din cauza Covid-19, faţă de 64.026 în Marea Britanie, potrivit datelor aferente zilei de sâmbătă.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel