Alte reglementări se referă la blocarea circulației între regiuni și închiderea centrelor comerciale cel puțin în weekend. Autoritățile italiene sunt reținute în a lua decizii nepopulare, pentru că nu vor ca povara transformării orașelor mari în zone roșii să stea în întregime pe umerii lor, scrie Corriere della Sera.
Același lucru este valabil și pentru școli: în opinia Executivului, guvernanții locali trebuie să decidă să treacă la educația online, în funcție de rata de infectare a fiecărei localități.
În ce privește „frontierele” între regiuni, decizia aparține Guvernului și, prin urmare, măsura va fi valabilă pe întreg teritoriul național. Nu va mai fi posibilă trecerea frontierelor regionale, cu excepția „nevoilor dovedite”, respectiv motive de muncă, sănătate sau situații de urgență care trebuie justificate. Este una dintre măsurile pe care Executivul le consideră indispensabile pentru a limita circulația oamenilor și pentru a preveni creșterea contaminărilor.
Referitor la mall-uri, unele regiuni le-au închis deja și tocmai pentru a nu crea disparități s-a decis impunerea închiderii centrelor comerciale în weekend. Acest lucru nu exclude măsura închiderii totale a centrelor comerciale, acolo unde infectările sunt foarte multe.
Decizia cu privire la ora de la care oamenii nu mai pot ieși din case – stabilită acum la ora 23:00 în unele regiuni și la ora 24:00 în altele - va fi luată după o altă întâlnire. Este o restricție pe care mulți au cerut-o după închiderea barurilor și restaurantelor la ora 18.00 ani și care ar ajuta și în limitarea întâlnirilor private.
Conform Corriere della Sera, ministrul Sănătăţii Roberto Speranza, a spus că autoritățile au 48 de ore pentru a aproba o nouă înăsprire a restricţiilor, în condițiile în care „circulă mult prea mulți oameni”, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News