Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Greu de prins. Un român a BĂTUT 6 carabinieri și mai mulți trecători
WhatsApp
Un român stabilit în Italia s-a luat la bătaie cu 6 carabinieri care încercau să-l imobilizeze, dar şi cu unii trecători, care au încercat să intervină în ajutorul polițiștilor. 

Presa din Italia relatează că românul, aflat în stare de ebrietate, a provocat un scandal în timp ce se afla într-un bar din localitatea Salerno. Tânărul în vârstă de 36 de ani a început să împartă pumni tuturor, chiar şi carabinierilor sosiți să aplaneze conflictul.

Românul a provocat un scandal într-un bar din Salerno, clienții apelând serviciul 112. La fața locului s-a deplasat o patrulă a carabinierilor, încercând să reţină și să-l identifice. Eforturile oamenilor legii au fost însă inutile, românul lovindu-i puternic pe cei doi carabinieri cu pumnii şi picioarele, informează ilgiornale.it.

A fost nevoie de alte două patrule de poliție pentru a-l încătușa în cele din urmă pe românul de 36 de ani. Scena a fost parcă desprinsă din filme: românul a rezistat câteva minute, culcând la pâmânt polițiști, dar și oameni simpli care au încercat să intervină.

Un carabinier a ajuns la spital cu fractură a septului nazal, un altul are mâna în ghips, iar ceilalţi mai multe vânătăi.

In cele din urmă, românul a fost reținut și condus la secţia din Salerno pentru identificare. Oamenii legii au descoperit ca acesta avea emis pe numele său un mandat de arestare europeană şi era căutat din anul 2017.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel