Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Ea este badanta româncă găsită moartă în canal. Claudia avea doar 49 de ani
WhatsApp
Românca găsită moartă într-un canal din localiatea Luni se numește Claudia Haengels, avea 49 de ani, și lucra de ani buni ca îngrijitoare.

Autoritățile din Italia efectuează astăzi, 30 martie 2021, autopsia trupului neînsuflețit al româncei care a fost găsită moartă într-un canal de pe teritoriul localității italiene Luni, provincia La Spezia. Între timp s-a aflat și identitatea victimei: este vorba de Claudia Haengels în vârstă de 49 de ani. Femeia lucra de mulți ani ca badantă în Italia, în localitatea Luni, unde era foarte cunoscută, apreciată și respectată.

În prezent îi îngrijea pe Dante și Anna Bedini.

"O gospodină clasică, o femeie de casă care a câștigat încrederea angajatorilor săi", potrivit presei locale.

Cadavrul a fost observat de trecători

 

Cadavrul româncei a fost observat, duminică, de mai mulți trecători, în Canale Lunense, în dreptul trecerii de pietoni de pe strada via Bozzi.

Corpul femeii plutea deasupra apei, motiv pentru care oamenii au alertat imediat forțele de ordine.

Carabinierii au demarat o anchetă, iar la scurt timp au găsit, la aproximativ 50 de metri distanță, un rucsac care aparținea femeii. În interior, oamenii legii au găsit mai multe obiecte personale, dar și documentele de identitate ale româncei.

Prima ipoteză cu privire la moartea femeii

 

Din primele investigații reiese că decesul femeii a survenit în urma unui infarct, urmat de căderea în apa canalului. Canalul are o adâncime de numai un metru, motiv pentru care anchetatorii consideră puțin probabilă ipoteza unui suicid.

Carabinierii așteaptă rezultatele autopsiei și vor sta de vorbă cu apropiații femeii și persoanele cu care a petrecut ziua de ieri, pentru a afla dacă avea probleme de sănătate sau vreun conflict cu cineva.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel