Un italian în vârstă de 80 de ani a fost tentat de oferta sexuală, dar după ce a ieșit cu unul dintre ei, și-a găsit portofelul golit de bani și cele două carduri, pe care escrocii le-au golit la primul bancomat pe care l-au găsit.
Bărbatul din Sansepolcro a căzut în plasa unei escrocherii, care a fost imediat denunțată și a dus la arestarea a trei tineri, un băiat de 22 de ani și două fete de 24 și 29 de ani, toți de origine română, dar care locuiesc în zona Perugia. Operațiunea a fost efectuată de carabinierii din cadrul companiei Sansepolcro.
Cei trei români călătoreau spre Sansepolcro din provincia Perugia și au sosit în fața centrului comercial Valtiberino în după-amiaza zilei de marți, 15 martie, într-un Audi de mare putere. Băiatul a rămas la bord, în timp ce celei două fete au coborât. Româncele au fost observate de trecători în timp ce se plimbau pe coridoarele clădirii din Via dei Montefeltro. Până când au observat o persoană așezată la o masă din barul centrului, un bărbat de peste 80 de ani, despre care s-a crezut că ar putea fi o posibilă victimă.
Tinerele de 24, respectiv, 29 de ani s-au așezat la o masă din apropiere, apoi una dintre ele s-a ridicat și l-a întrebat pe bătrân: "Vreți să ne cumpărați o cafea?“ Așa a început conversația dintre cei trei. Fetele au fost la început aluzive, apoi mai explicite în privința intențiilor lor. Până când l-au rugat pe bărbat să iasă cu ele la o plimbare cu mașina: "Ne duci la cumpărături?", i-au spus făcând cu ochiul.
În acel moment, bătrânul, atras de perspectivă, s-a lăsat convins. Cele două fete au lăsat să se înțeleagă că ambele ar dori să facă sex cu el, dar bărbatul a fost nevoit să refuze invitația: nu era suficient loc în mașina sa pentru ambele fete, deoarece pe bancheta din spate se afla o cușcă pentru câini. Așa că un dintre ele s-a urcat la bord, iar bătrânul, după o scurtă plimbare cu mașina, s-a oprit într-o parcare ferită de ochii curioșilor. Așa că au început îmbrățișările.
Însă, în timp ce bărbatul credea că mâinile tinerei erau pe el pentru a face un demers sexual, acestea erau îndreptate în schimb spre portofelul său: tânăra profita de momentul de emoție pentru a-i lua bătrânului portofelul, din care reușise cu iscusință să scoată niște bani și două carduri de bancomat. Bărbatul a păstrat codurile ATM împreună cu cardurile.
Deodată, octogenarul și-a dat seama că fata nu părea să fie atrasă în mod deosebit de el și, devenind suspicios, a împins-o de lângă el și a scos-o rapid din mașină. Dar era prea târziu: la scurt timp, la bancomatul din centrul comercial, cele două fete au retras 500 de euro din contul bancar al bărbatului.
Carabinierii din Sansepolcro, alertați de niște cetățeni care au observat mișcările suspecte ale celor două femei în fața bancomatului, au fost cei care au intervenit. Două patrule, fără să știe ce se întâmplase cu puțin timp înainte, le-au identificat pe cele două tinere - datorită descrierilor furnizate de trecători - și le-au urmărit. Când au văzut că acestea manevrează cardurile de la bancomat, au decis să strângă probe și i-au filmat cu telefoanele mobile, filmând chiar și momentul în care aceștia retrăgeau mai mulți bani. Fetele au fost oprite și li s-au cerut explicații.
Evident agitate, cele două fete nu au știut ce să răspundă și nici să justifice deținerea unor carduri de bancomat care nu erau pe numele lor. Bărbatul în vârstă de 22 de ani, care le însoțea, a fost apoi arestat, când era gata să fugă. Cei trei aveau asupra lor aproximativ 1.000 de euro, bani pentru care nu au dat nicio explicație, întrucât erau șomeri. Toți trei au fost arestați și vor fi acuzați de furt și utilizare abuzivă a cardurilor de credit, potrivit arezzonotizie.it.
[citetse si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News