Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Copii cu vârste între 1 și 4 ani, malnutriți și abuzați de familie: Părinții și unchiul lor, linșați și aruncați în tomberon
WhatsApp
Trei copii, în vârstă de 4, 2 și 1 an din Scampia, Italia, care ar fi fost abuzați de familia lor, au fost găsiți într-o stare de maltratare prelungită și malnutriție. Deocamdată, însă, nu există nicio confirmare că micuții au fost abuzați sexual. Părinții și unchiul lor au fost linșați de comunitatea în care  locuiesc și chiar aruncați în tomberon.
Italia. Copii cu vârste între 1 și 4 ani, malnutriți și abuzați de familie: Părinții și unchiul lor, linșați și aruncați în tomberon

Cei trei copii în vârstă de 4, 2 și 1 an din Scampia, victime ale unor presupuse abuzuri din partea membrilor familiei, au fost găsiți în stare de maltratare prelungită și malnutriție.

Părinții, joi seara, au fost atacați de câteva rude și vecini. Iar unchiul, fratele tatălui, a doua zi, a fost obiectul unei tentative de linșaj în piață de către mulțimea furioasă, acuzat de acte de pedofilie de către locuitorii din zonă. Este vrba despre un caz foarte delicat, în legătură cu care poliția păstrează cel mai mare secret.

Te-ar putea interesa și: Italia. Victor, fratele românului bătut cu bestialitate de doi tineri italieni: „L-au masacrat! Îi lipsește jumătate de cap“ (VIDEO)

Surse din cadrul anchetei au declarat pentru Fanpage.it că cei trei copii au fost găsiți într-o stare de maltratare prelungită și sustrași de la orice cunoaștere și intervenție a serviciilor sociale. Deocamdată, însă, nu există nicio confirmare că micuții au fost abuzați sexual, lucru care a fost exclus de medicii de la Spitalul Santobono care i-au examinat vineri, dar care au găsit vânătăi care sunt în curs de investigare.

Italia. Părinții și unchiul copiilor abuzați și malnutriți, linșați și aruncați în tomberon

 

După atacul asupra părinților lor, cei trei copii au fost încredințați de către magistrați asistenților sociali, care îi îngrijesc și îi hrănesc în cel mai bun mod posibil și nu este exclus ca aceștia să fie apoi transferați într-o structură protejată. Poziția părinților, care nu se mai află în Scampia, este în prezent examinată de magistratură.

Tatăl are 36 de ani, iar mama 27 de ani. Unchiul, în vârstă de 42 de ani, care a fost victima unui linșaj în plină stradă sâmbăta trecută, nu este deocamdată acuzat de nimic. Atenția autorităților de aplicare a legii în această privință este foarte mare. Este o situație foarte delicată și sensibilă pe care anchetatorii încearcă să o reconstituie. Este posibil ca tocmai condițiile de malnutriție și maltratare să fi fost cele care au declanșat furia mulțimii sâmbătă după-amiază.

(Dacă doriți să fiți notificați direct pe Whats App, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupul de Whats App al StiriDiaspora accesând următorul link->  https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG )

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel