Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Control în autocarele de România și Rep. Moldova. AMENZI uriașe pentru bagaje transportate ilegal
WhatsApp
Doi șoferi români de autocar au fost amendați în Italia, după ce polițiștii au descoperit că aceștia transportau pachete în România și Republica Moldova, deși nu aveau autorizație pentru această activitate. 

Agenții Poliției Rutiere din Italia au efectuat, zilele trecute, o serie de controale de rutină pe autostrada A22, lângă Bolzano. Potrivit publicației Alto Adige, agenții au descperit nereguli la două autocare, unul înmatriculat în România și unul înmatriculat în Republica Moldova. Verificările efectuate au scos la iveală faptul că ambii șoferi transportau, în locul special destinat bagajelor, mai multe pachete destinate altor persoane care nu se numărau printre călătorii din autocar.

Pasagerii au fost luați la întrebări și, odată ce s-a constatat că pachetele nu aparțin pasagerilor, polițiștii i-au amendat pe cei doi șoferi cu sume în valoare totală de 4.000 de euro pentru transport ilegal de mărfuri.

Acestea nu au fost singurele amenzi aplicate. Cei doi șoferi au fost sancționați cu 2.600 de euro pentru mai multe nereguli descoperite în documentele de călătorie ale persoanelor transportate.

Practica companiilor de transport de a livra pachete în autocarele de pasageri este una obișnuită, însă această activitate este ilegală, în absența unei licențe de transport mărfuri. 

În total, acțiunea Poliției Rutiere din Bolzano a însumat 132 de amenzi pentru diverse încălcări ale Codului Rutier și alte tipuri de infracțiuni. Au fost verificate autocare de pasageri, TIR-uri de marfă și vehicule utilitare.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel