În lunile aprilie și iunie a anului trecut, în Silvano Pietra (PV) și Cornale (PV) au dispărut mai mulţi stupi cu tot cu familiile de albine. Un alt furt similar a fost comis la Pontecurone (AL) în martie, anul curent. În total, au fost sustraşi 43 de stupi. În urma cercetărilor, carabinierii din Voghera au identificat autorii furturilor comise în Silvano Pietra și Cornale, aceştia fiind doi români, în vârstă de 35 de ani.
Ulterior, continuând activitățile de investigare, militarii din Arma au reușit să identifice 23 dintre stupii furaţi la o stupărie deţinută de un român de 30 de ani în localitatea Voghera.
Potrivit vigevano24.it, românul, acuzat că a primit bunurile furate, a încercat să justifice posesia stupilor, arătând chitanțe furnizate de un apicultor român, în vârstă de 44 de ani, din Rocca Susella. Însă chitanțele fiscale era false. Anchetatorii nu exclud că în spatele hoților de stupi, care operează noaptea, atunci când albinele nu zboară, există o adevărată reţea, care vizează o piaţa clandestină între Italia și România. Potrivit Federației Apicultorilor din Italia furtul stupilor sugerează existența unei piețe ilegale, care subminează bazele apiculturii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News