Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Misterul românului găsit MORT, cu o biblie în mână. Cadavrul este de trei ani la morgă
WhatsApp
Cadavrul unui român stă de mai bine de trei în congelatorul Institutului de Medicină Legală din Milano. Bărbatul, încă neidentificat, a fost găsit spânzurat de un stâlp și prezintă mai multe fracturi la nivelul feței și toracelui. Lângă el a fost găsită o biblie și mai multe foi scrise cu citate din biblie, în limba română. Se crede că victima ar putea fi Vasile, un inginer român, de aproximativ 50 de ani, ajuns într-o situație grea după ce ar fi făcut închisoare.

Pe 1 iulie, în 2018, un schelet uman a fost găsit într-o zonă împădurită adiacentă străzii Campazzino din Milano, după ce mai multe persoane au observat o frânghie atârnând de un stâlp. Când s-au apropiat să vadă ce era și au tăiat frânghia și au auzit un sunet ciudat: craniul unui schelet uman căzuse la pământ și apoi restul scheletului căzuse la pământ.

Cadavrul unui român, ținut de trei ani în congelator, la morgă, în Italia

 

Se presupune că trupul se afla acolo de câteva luni, poate chiar de la începutul anului respectiv. Este aproape sigur că este vorba de un bărbat care ar putea fi de origine română întrucât asupra sa a fost găsită o pungă neagră care conținea o Biblie în limba română, protejată de o husă albă cu fermoar. Borseta prezenta un logo Vector Monza al autodromului național din Monza și Stema orașului Monza. În interiorul volumului se aflau câteva pagini scrise de mână, tot în limba română, cu citate din Sfânta Scriptură. Scrisul de mână ar putea fi cel al persoanei decedate.

Niciun alt document de identitate nu a fost găsit în apropiere.  Totuși, pentru a încerca să arunce o lumină asupra misterului morții bărbatului, anchetatorii au decis publicarea fotografiilor bibliei și a pungii găsite pe umărul scheletului în speranța că cineva le va recunoaște. Cea mai probabilă ipoteză este cea a sinuciderii.

Avea lângă el o Biblie în limba română. Nimeni nu știe cine este

 

Bărbatul ar avea între 32 și 52 ani și  înălțime de 154-166 cm. Păr brun deschis de 1-2 cm lungime, chelie în apropierea porțiunii superioare și anterioare a capului. Barba și Mustața prezente și aproximativ un cm lungime. Când a fost găsit purta un sacou albastru închis, cu nasturi în față, în față, în partea stângă în interior, o etichetă cu cuvintele „Piacenza cashmere”, iar în partea dreaptă în interior, o etichetă cu cuvintele „Luca D'Altieri”, un tricou de culoare deschisă cu mâneci lungi, pe spate, pe cusătura interioară a gâtului, o etichetă cu cuvântul „Clique“; pe manșonul stâng, cusături reproducând cuvintele „BMW Motorrad Club Visconteo” și reprezentând un logo în formă de motocicletă; Era îmbrăcat cu pantaloni lungi de costum, din material de culoare închisă, curea din piele verde, măsurând 90/105 cm, mănuși din material negru asemănător cu lâna și cizme din piele de căprioară închisă, numărul 41.

Pe lângă aceste efecte, corpul neidentificat prezintă o strungă între incisivii superiori și inferiori, fracturi precedente ale oaselor nazale, fractur a 3 metacarpiene mâna stângă, fracturi în partea stângă a toracelui coaste 4, 5, 6 și 7, fracturi vertebre 2 și 3 lombare.

Cine se crede că ar putea fi „bărbatul cu biblia“

 

De aproape patru ani de când ar fi decedat, nimeni nu s-a interesat de dispariția vreunui român care să corespundă semnalmentelor. Potrivit unor surse care ne-au semnalat cazul pe adresa redacției, bărbatul ar putea fi un subinginer român, de aproximativ 50 de ani, Vasile, originar di zona Iașiului, care ar fi fost condamnat la închisoare după ce și-ar fi omorât mama și care își făcea veacul prin Milano, nu departe de zona unde ar fi fost găsit și despre care nu se mai știe nimic de aproximativ patru ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel