Presa din Italia relatează despre un caz șocant petrecut în seara de marți, 12 octombrie, în curtea unei case din Sassulo, provincia Modena. O pensionara în vârstă de 89 de ani a fost ucisă de doi câini rasa Amstaff, după ce a intrat din greșeală în curtea vecinilor. Bătrâna se afla la momentul respectiv sub supravegherea unei badante, care din păcate a scăpat-o din vedere.
Potrivit publicației Corriere della Sera, victima, Carla Gorzanelli, fiind extrem de confuză, a ieșit din apartamentul său pe furiș și a intrat în curtea unei proprietăți vecine. La poarta vecinilor se afla o fetiță care își aștepta mama și care ar fi întrebat-o pe bătrână ce caută acolo.
În acel moment, crezând probabil că bătrâna vrea să-i facă vreun rău fetiței, câinii au sărit pe ea și nu i-au lăsat nicio șansă de scăpare.
La sosirea forțelor de ordine și a personalului medical de la 118 femeia era decedată.
Adriana, badanta bătrânei, era convinsă că persoana de care avea grijă doarme liniștită în pat, acolo unde o lăsase cu puțin timp în urmă.
În momentul în care pensionara a ieșit din casă, îngrijitoarea sa se afla în baie, a declarat fiul bătrânei.
"Îngrijitoarea era convinsă că mama mea se afla în pat, unde o lăsase pentru a merge apoi la baie. Adriana nu a realizat, pur și simplu, că mama ieșise din casă. Când a aflat ce s-a întâmplat a rămas fără cuvinte. E pur și simplu șocată și disperată!", spune Roberto Neri, fiul pensionarei ucisă de câini.
Despre Adriana, badanta respectivă, mai multe persoane au declarat că era cunoscută ca fiind o femeie responsabilă și respectată. Ea avea multă experiență și nu era prima bătrână pe care o îngrijea. În trecut, femeia se ocupase și de alte persoane din cartierul respectiv, având recomandări foarte bune de la locurile de muncă anterioare.
"Nu dau vina pe nimeni, mama nu trebuia să fie acolo”, a mai spus Roberto Neri, fiul femeii decedate.
Acesta este al doilea caz care șochează Italia, după crima de la Taranto.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News