În provincia Varese, la est de Lacul Maggiore, pompierii au fost solicitaţi să intervină la 40 de incidente, au precizat miercuri forţele de intervenţie italiene.
Ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii în regiune. În imaginile publicate pe reţelele de socializare apar valuri de moloz şi noroi care blochează automobile şi pătrund în locuinţe.
Preşedintele Lombardiei, regiune grav afectată de furtuni, a cerut instituirea stării de urgenţă pentru mai multe provincii, printre care Varese, Como şi Lecco.
Pompierii din provincia Como au fost mobilizaţi marţi la peste 100 de intervenţii în urma inundaţiilor şi a alunecărilor de teren. Drumurile din regiune au fost parţial blocate, iar oamenii au rămas izolaţi în locuinţe.
Furtunile au provocat totodată ravagii în regiunile Veneto şi Friuli-Veneţia Giulia.
Autoritatea de protecţie civilă a sporit nivelul de alertă pentru ziua de joi, în extremitatea nordică a Lombardiei, unde sunt preconizate furtuni severe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News