Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Alexandru, tânărul de 20 de ani mort deasupra unui tren, înmormântat: „Inima mea, ai frânt inimile tuturor“
WhatsApp
Alexandru, un român de doar 20 de ani a fost găsit mort deasupra unui vagon de tren din Primolano, Italia. Băiatul practica un sport extrem - parkour - atunci când ar fi decedat după o lovitură care i-a fost fatală. 

Evenimentele s-au petrecut în urmă cu aproape 2 săptămâni, la Primolano, provincia Vicenza. Tânărul, George Alexandru C. era practicant de parkour, un sport extrem care constă în parcurgerea unui traseu, de obicei la înălțime, cu obstacole foarte dificile care necesită abilități excepționale.

Potrivit presei italiene, tragedia s-ar fi petrecut joi, 2 iulie, în jurul orei 22.00, când tânărul, însoțit de fratele său mai mic și câțiva prieteni erau în drum spre locuința lor, cu trenul, din localitatea Terme di Levico. Numai că Alexandru a decis să meargă spre casă pe...deasupra trenului și nu în vagon.  Când au coborât în stația de domiciliu, Alexandru nu s-a alăturat prietenilor săi, iar aceștia au crezut că băiatul a plecat singur spre casă, astfel că nu au anunțat dispariția sa, nici rudelor și nici autorităților. Peste noapte, constatând că George nu mai ajunge acasă, familia a sesizat dispariția sa carabinierilor.

Cadavrul lui George Alexandru C. a fost descoperit abia vineri dimineață, pe acoperișul trenului, în momentul în care trenul urma să plece din stație. Polițiștii au fost sesizați de îndată ce lucrătorii feroviari au văzut piciorul tânărului care atârna în gol, de pe copertina trenului.  Inițial s-a crezut că băiatul ar fi murit electrocutat, însă linia de cale ferată nu este electrificată, iar trenul circulă pe bază de motorină. Cel mai probabil cauza morții ar fi o lovitură fatală de la aterizarea pe acoperișul vagonului său de când a sărit de pe un vagon pe altul.

„O viață distrusă la 20 de ani“

 

Mesajele de condoleanțe curg pe pagina sa de Facebook: „Alexandru, fiecare cuvânt al acestei melodii îți este dedicat ție, pare făcută special pentru tine iubirea mea, inima mea ai frânt inimile tuturor. Nimic nu va mai fi ca înainte fără tine, mă simt pierdută în prăpastie, o parte din mine este acolo cu tine. Călătorește prin univers, zboară și apoi întoarce-te la mine, în brațele mele să te alint, să te sărut, să te îmbrățișez. O viață distrusă la 20 de ani. Nu există cuvinte pentru a descrie golul pe care l-ai lăsat. Te iubesc îngerașul meu, du-te să-ți întâlnești frățiorul“, scrie Tamara B.

„Drum lin îngerașul lui nana. Bunul Dumnezeu să te aibă în paza și să ți așeze suflețelul la loc liniștit. Vei rămâne veșnic în inima mea“.

„Nu știu ce plăcere ai simțit să joci aceste jocuri.. Nu știu emoțiile pe care le-ai simțit.. Nu știu nimic.. Știu că acum te vom purta în inimile noastre.. Fără să-ți mai văd zâmbetul dulce și fără să-ți primesc îmbrățișarea dulce...Rămâi cu noi meru! Drum lin, Alex“

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel