Câteva zeci de companii sunt așteptate să o plătească, în mare parte firme americane precum Alphabet (Google), Apple, Facebook, Amazon și Microsoft. În Franța, Amazon a răspuns deja la taxă prin majorarea comisioanelor pentru companiile franceze cu 3%.
Impozitul suplimentar aplicat de Franța, în premieră, în mod special asupra giganților tehnologici americani, a fost denumit drept taxa GAFA, de la Google, Apple, Facebook și Amazon. În lipsa unui acord la nivelul G7, și alte state, precum Italia, au început să aplice unilateral măsuri similare de taxare a companiilor mari de tehnologie care în general plătesc foarte puține taxe.
Italia are de asemenea nevoie să-și majoreze veniturile bugetare pentru a diminua deficitul bugetar în 2020. Și alte state iau în considerare o taxă pe veniturile giganților din tehnologie, printre acestea Austria sau Marea Britanie. Taxa aplicată de Franța a fost puternic criticată în 2019 de administrația președintelui american Donald Trump, care a demarat o anchetă cu privire la aplicarea ei în urma căreia Washingtonul este așteptat să majoreze anumite tarife vamale pe vinuri, brânzeturi și alte produse franceze exportate în SUA în valoare totală de circa 2,4 miliarde de dolari.
Ministrul de Finanțe francez, Bruno Le Maire a înaintat proiectul de lege către parlament în luna martie 2019, iar în august a fost adoptat. Taxa GAFA se aplică retroactiv, adică și pentru afacerile din 2019, și este așteptată să aducă aproximativ 400 de milioane de euro la bugetul francez.
Cifrele Comisiei Europene arată că marile companii europene plătesc în medie 23% din impozitul pe profit, dar aceasta scad la doar 9% pentru companiile de internet.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News