"Acum este crucial ca şi alte state să răspundă acestui gest şi să ofere locuri pentru refugiaţii prinşi în conflict care sunt evacuaţi", a declarat Grandi.
Evacuarea celor 146 de persoane a fost coordonată de ministerul libian de interne în colaborare cu autorităţile italiene. Printre persoanele evacuate se află 46 de copii separaţi de familiile lor. Aceştia provin din Etiopia, Eritreea, Somalia, Sudan şi Siria, conform informaţiilor apărute în presă.
Libia este o ţară de tranzit pentru mii de migranţi. Refugiaţii trăiesc în multe cazuri în condiţii inumane în centrele de detenţie din Libia. Potrivit ONU, peste 3.300 de persoane aflate în centre se află acum în pericol din cauza luptelor.
Ofensiva generalului Khalifa Haftar începută în aprilie, care vizează preluarea controlului asupra capitalei, a stârnit temerea înrăutăţirii conflictului din Libia.
În luptele din apropiere de Tripoli şi-au pierdut viaţa cel puţin 278 de persoane, potrivit datelor furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News