Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Un avion s-a prăbușit pe muntele Etna. Căutările sunt în curs de desfășurare
WhatsApp
Un avion pentru stingerea incendiilor s-a prăbuşit joi pe muntele Etna şi căutări sunt în curs de desfăşurare pentru a-i găsi pe cei doi piloţi, au indicat autorităţile italiene, citate de AFP.
Italia. Un avion s-a prăbușit pe muntele Etna. Căutările sunt în curs de desfășurare

„La prânz, un avion Canadair al pompierilor s-a prăbuşit în timp ce era angajat în stingerea unui incendiu de pădure din zona Monte Calcinera, în provincia Catania (Sicilia)”, au indicat serviciile de pompieri într-un tweet.

„Aparatul s-ar fi zdrobit în urma impactului cu coasta muntoasă”, au adăugat ei, precizând că cercetările sunt în curs.

„Au existat mai multe explozii după prăbuşire. Avionul a fost distrus, iar pompierii îi caută pe cei doi piloţi”, a declarat Salvatore Cocina, director regional al protecţiei civile, citat de agenţia Ansa.

Vârful Etna, care are înălţimea de 3.357 de metri, este cel mai înalt vulcan în activitate în Europa, având erupţii frecvente de circa 500.000 de ani, potrivit AFP.

 

Vezi și 

 

Un avion cargo s-a prăbușit în nordul Greciei. Toți cei opt pasageri au murit

 

Castrofă aviatică petrecută în nordul Greciei, la Kavala, o zonă binecunoscută turiștilor români. Un avion cargo Antonov 12, înregistrat în Ucraina, cu încărcătură militară, inclusiv muniții de mortier, s-a prăbușit.

Aeronava s-a pulverizat la impact, declanșând apoi o lungă serie de explozii. Toate cele opt persoane aflate la bord și-au pierdut viața.

Aparatul a căzut pe câmp, dar la mică distanță de casele localnicilor. Autoritățile elene au considerat încărcătură drept periculoasă și i-au sfătuit pe oameni să se baricadeze în locuințe. Nu este clar, deocamdată, cum de aparatul și-a pierdut simultan trei din cele patru motoare.

Cuprinși inițial de confuzie și apoi de groază, locuitorii din împrejurimile orașului Kavala au văzut o minge de foc prăbușindu-se accelerat. Un miracol a făcut ca impactul să se producă în câmp, la aproximativ doi kilometri de satele locuite. Zona este tranzitată de toți turiștii românii care merg spre insula Thassos.

„Dinspre castel, am văzut căzând ceva luminos. Am crezut că sunt lampioane. Când am înțeles că s-a prăbușit un avion, am fost îngroziți, copiii țipau”, a spus un localnic.

Citește continuarea AICI...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel