Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Singurul supraviețuitor al accidentului de teleferic îşi revine: "Eitan şi-a deschis ochii"
WhatsApp
Singurul supraviețuitor al accidentului de teleferic din Italia, copilul de 5 ani, a fost extubat. Medicii spun că Eitan și-a deschis ochii.

Eitan, băiatul de 5 ani care a supraviețuit tragediei de la Mottarone, și-a deschis ochii.

„Trezirea continuă și în urmă cu puțin timp a fost extubat”, spune medicul Giovanni La Valle, conform Agenției ANSA.

Rezonanța magnetică la care a fost supus nu a scos la iveală nicio afecțiune neurologică, nici la creier, nici la trunchiul cerebral.

Prognosticul rămâne rezervat, dar medicii vorbesc despre un „optimism precaut”.

La grădinița unde mergea Eitan toată lumea se roagă pentru el. „Suntem copleșiți de ceea ce s-a întâmplat. Le-am cerut tuturor părinților să fie aproape de copilul israelian cu rugăciuni. Azi ne rugăm pentru el în toată școala. Îi cerem Domnului să fie aproape de micul Eitan, să îi dea pace, recuperare rapidă și consolare. Îi cerem lui Dumnezeu să-l facă să simtă îmbrățișările, așa cum l-a îmbrățișat tatăl său pentru a-l proteja în timpul teribilei”, spune Paola Canziani, directorul grădiniței „Maddalena di Canossa” din Pavia.

„Numele său în ebraică înseamnă putere. Cred că în acest cuvânt trebuie să găsim cu adevărat forța de a depăși acest moment dureros”, a declarat președintele regiunii Piemont, Alberto Cirio.

 

Copilul, singurul supravieţuitor 

 

Accidentul s-a petrecut duminică în regiunea italiană Piemont, la vest de Lacul Maggiore, pe o linie care leagă orașul turistic Stresa de Muntele Mottarone de 1.500 de metri înălțime.

Un inginer, directorul serviciului și un șef operativ au fost arestați. Anchetatorii au descoperit că un sistem de frânare de siguranță a fost „manipulat” pentru a evita blocajele continue. Procurorul Bossi a spus că, pentru a evita blocajele telecabinei, sistemul de frânare de urgență a fost blocat cu o menghină, ceea ce înseamnă că atunci când cablul s-a rupt, sistemul de urgență nu a putut fi activat.

Telecabina se îndrepta din orașul Stresa pe muntele Mottarone când s-a produs accidentul. Singurul supraviețuitor este un copil de 5 ani, care și-a pierdut ambii părinți, un frate mai mic și pe străbunicii materni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel