Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Sfârşit tragic pentru Ionuţ, străpuns de ramura unui copac în timp ce era la muncă
WhatsApp
Accidentul a avut loc marți după-amiază, 6 iulie, în pădurea din valea Fiemme, în vecinătatea orașului Panchià, localitatea Cavelonte, scrie Rai News.
Foto: ILUSTRATIV

Ionut Berta, un tânăr de 28 de ani originar din România, locuia în provincia Sondrio şi era angajat al unei companii elvețiene. Bărbatul a lucrat în pădurile Tesero pentru a ridica copacii căzuţi la pământ după furtuna Vaia.

Accidentul s-a produs într-o zonă greu de pătruns. Muncitorul român a alunecat pe pantă și s-a lovit de o ramură de copac care l-a străpuns în abdomen.

Alarma a fost dată de colegii de muncă care au asistat neputiincioşi la teribila scenă.

Când salvarea montană a sosit la fața locului, românul era într-o stare de inconștiență și, în ciuda încercărilor de resuscitare, acesta a pierdut lupta cu viaţa.

Corpul a fost recuperat şi transportat cu la elicopterul și transferat pe terenul de sport din Panchià.

Acesta este al șaselea accident mortal în pădurea Trentino din ultimii doi ani și jumătate. Alți trei tăietori de lemne au murit în același timp în Tirolul de Sud.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel