Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Salvini şi Di Maio, anunţ important privind impozitele: "Pentru relansarea ţării"
WhatsApp
Matteo Salvini, şeful Ligii (extremă dreaptă), şi Luigi Di Maio, liderul Mişcării 5 Stele (M5S, antisistem), au afirmat joi că o reducere a impozitelor este "prioritară" pentru relansarea ţării, transmite AFP, citat de Agerpres.

Publicitate

"Printre obiectivele de realizat, reducerea impozitelor este un subiect pe care cei doi viceprim-miniştri îl consideră prioritar pentru relansarea ţării", a informat un comunicat comun dat publicităţii la finalul întrevederii avute de cei doi la Roma.

Ei nu au precizat cum vor reuşi să ducă la îndeplinire această promisiune, în contextul în care finanţele publice sunt în dificultate.

Obiectivul guvernului este de "a relansa un dialog constructiv cu Europa", a adăugat documentul, la o zi după propunerea Comisiei Europene de a deschide o procedură disciplinară împotriva Italiei în cursul săptămânii următoare din cauza deficitului excesiv.

Această reuniune pare să fi fost un moment de calm în tensiunile dintre Matteo Salvini şi Luigi Di Maio care au marcat campania electorală pentru alegerile europene, încât premierul Giuseppe Conte a ameninţat luni că demisionează dacă cei doi nu găsesc o modalitate de a lucra paşnic împreună.

Comunicatul a subliniat că întâlnirea a fost "utilă, pozitivă şi cordială".

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel