Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. O badantă a furat vaccinul de la bătrâna pe care o îngrijea
WhatsApp
O femeie a furat vaccinul de la pensionara pe care o îngrijea. S-a întâmplat în Formia, în provincia Latina, Italia. Femeia de 59 de ani din Napoli s-a prezentat la centrul de vaccinare în locul bătrânei de 93 de ani.

Publicitate

Femeia de 59 de ani din Napoli, dar cu domiciliul în Formia, a reușit să înșele personalul centrului de vaccinare, scrie „La Stampa”.

A arătat doar mesajul de convocare primit pe telefonul său mobil, probabil în faza de rezervare, și abia după ce a primit vaccinul a predat datele personale.

Operatorii au observat schimbul de identitate când au verificat datele personale ale femeii care nu corespundeau cu cele din rezervarea inițială, aparținând bătrânei de 93 de ani. Pentru că nu avea nicio fotografie pe acte, escrocheria nu a fost demascată imediat.

„Dacă înșelătoria nu ar fi ieșit la iveală, doamna care avea dreptul la vaccin ar fi riscat să nu îl mai facă", spune comandantul carabinierilor din Formia, căpitan Michele Pascale.

Acum, femeia din Napoli este cercetată pentru fals privind identitatea și va fi nevoită să explice motivele gestului ei. Între timp, bătrâna care trebuia vaccinată va primi serul în curând.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel