Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Mafia se oferă să ajute oameni şi afaceri în dificultate. Întrebarea pusă de presa străină: "Cu ce scop? O ploaie de bani de la Bruxelles"
WhatsApp
Organizaţiile criminale din Italia distribuie produse alimentare şi contribuie la acordarea de împrumuturi gratuite celor mai defavorizaţi pentru a-şi atrage bunăvoinţa, a avertizat joi jurnalistul expert în problemele mafiei Roberto Saviano, citat de AFP.

Grupările mafiote caută de asemenea să acapareze afaceri aflate în dificultate, această ţară sperând să primească finanţări europene pentru a face faţă crizei economice, a adăugat autorul volumului "Gomorra" despre Camorra, mafia napolitană.

"Mafia doar asta aşteaptă, o criză", pentru ca întreprinderile care îi vor fi victime să revină apoi cu noi parteneri care au legături cu aceste organizaţii criminale, a continuat Robert Saviano, într-o discuţie cu jurnalişti.

"Deveniţi un partener, intraţi în afaceri", a explicat el. "Nu este ca atunci când cineva vine cu un pistol, consilierii lor financiari sunt cei care într-un anumit moment" le recomandă să acţioneze astfel, spune acesta.

"Dacă Europa nu intervine curând, înmulţirea banilor mafioţi care se află deja în Germania, Franţa, Spania, Olanda, Belgia va fi necontrolabilă", a adăugat Roberto Saviano.

În afară de furnizarea de hrană persoanelor celor mai sărace, la Napoli, marele oraş din sudul Italiei, cămătarii au anulat dobânzile datoriilor acestora la ordinul Camorrei, a mai spus el.

"În ce scop? Pentru (a obţine) servicii" la schimb, relatează jurnalistul care trăieşte în prezent la New York şi care are dreptul la o protecţie poliţienească după lansarea cărţii sale "Gomorra" din cauza ameninţărilor pe care le-a primit. Acestea ar putea fi sufragii în alegeri sau împrumutarea numelor în contracte, a explicat el.

"În Italia, mafia aşteaptă doar o nouă ploaie de bani de la Bruxelles", a avertizat la rândul său joi ziarul german Die Welt, atrăgând atenţia asupra acordării "fără limite" şi "fără niciun control" a fondurilor de către UE în legătură cu criza provocată de COVID-19.

Astfel de comentarii au fost calificate de către ministrul de externe italian, Luigi Di Maio, drept "ruşinoase" şi "inacceptabile", notează AFP.

"Ca un ziar străin să spună că Mafia aşteaptă banii pe care Italia îi cere de la Bruxelles, aceasta este o afirmaţie ruşinoasă şi inacceptabilă. (...) Sper că guvernul german se va distanţa de declaraţiile acestui ziar german, unul dintre cele mai mari din Germania", a declarat Luigi Di Maio.

Şeful poliţiei anti-Mafia din Italia (DIA), Giuseppe Governale, declarase la sfârşitul lunii martie pentru agenţia dpa că primirea unor fonduri de la Bruxelles de către Italia "va fi o oportunitate de aur pentru ei (pentru mafioţi - n.r.), dar suntem conştienţi de acest lucru şi vom adopta contramăsuri".

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel