Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Giuseppe Conte, avertisment pentru populaţie: "Prefer să o spun tare şi răspicat, cu riscul de a părea nepopular"
WhatsApp
Premierul italian Giuseppe Conte a anunţat joi că guvernul său va relaxa progresiv restricţiile impuse de autorităţi pentru limitarea răspândirii COVID-19, ţinându-se cont de nivelurile de contagiune diferite între regiunile Italiei, transmit Reuters şi dpa.

''Prefer să o spun tare şi răspicat, cu riscul de a părea nepopular: guvernul nu poate garanta o revenire imediată la normalitatea vieţilor noastre de dinaintea crizei'', a spus Conte într-un discurs în parlamentul italian.

Menţionând un raport al consilierilor ştiinţifici ai executivului italian, el a explicat că o redeschidere completă a ţării la 4 mai ''ar conduce la o creştere exponenţială şi necontrolată a numărului infectărilor''.

Giuseppe Conte a reamintit că regiunile italiene pot adopta măsuri mai stricte decât cele stabilite la nivel naţional, dar nu pot relaxa restricţiile mai mult decât ceea ce s-a decis pentru întreaga ţară. Orice astfel de decizii ''ar trebui, indiferent de intenţii şi scopuri, să fie considerate ilegitime'', a subliniat prim-ministrul Italiei.

Calabria (sud) este una dintre regiunile care au sfidat deciziile guvernului de la Roma. Autorităţile regionale calabreze au emis un decret care le permite barurilor şi restaurantelor să-şi redeschidă activitatea cu condiţia de a servi clienţii doar în spaţii deschise.

Consecinţele economice ale unui al doilea val de contaminări cu COVID-19 ar fi ''chiar mai rele'', iar în perioada imediat următoare Italia trebuie să adopte o atitudine de coexistenţă cu noul coronavirus, nu de eliberare de acesta, a adăugat şeful executivului italian.

Acesta a menţionat că pachetul de stimulente economice, ce va fi prezentat în câteva zile, va include 15 miliarde de euro pentru companii şi 25 miliarde de euro direct pentru lucrătorii salariaţi şi liber profesionişti.

Economia italiană a înregistrat o scădere de 4,7% a produsului intern brut (PIB) în primul trimestru al acestui an comparativ cu trimestrul precedent, potrivit datelor prezentate joi de Institutul naţional de statistică italian (Istat). Comparativ cu primul trimestru din 2019, reculul atinge 4,8%, a precizat Istat.

Italia este una dintre ţările cele mai afectate de pandemia de coronavirus, cu 27.682 decese şi 203.591 de cazuri de infectări cu COVID-19 raportate până miercuri.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel