Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Caz închis în cazul badantei românce găsită moartă alături de bătrânul pe care îl îngrijea
WhatsApp
Parchetul din Benevento a acordat autorizația pentru înmormântarea badantei românce şi a bărbatului pe care aceasta îl îngrijea. Cazul a fost închis. Cele două cadavre au fost transportate la cimitirul din Villanova aseară de serviciul funerar din Silano, gratuit. Înmormântarea va avea loc marțea viitoare, scrie ottopagine.it

Carmine Iannarone, bărbatul în vârstă de 99 de ani, a fost găsit fără viață, așezat pe un scaun pe verandă, într-o casă de țară din cartierul Pila, la marginea Villanova del Battista. 

Potrivit cercetărilor, acesta ar fi fost deja mort de câteva zile din cauze naturale, fiind în stare de descompunere când a venit echipajul în locuinţa sa. 

Acest lucru a fost confirmat de examinatorul medical Lamberto Pianese în, după ce a intervenit la fața locului pentru a efectua o examinare externă.

Citeşte şi: Italia. Cine este Irina, românca găsită moartă într-o baracă. A murit înconjurată de mizerie şi şoareci: "A lucrat ca badantă"

Descoperirea a fost făcută pe 1 mai, după ce nepotul bărbatului a devenit suspicios după refuzul îngrijitoarei de a-l lăsa în casă. 

Badanta româncă, de 64 de ani, a fost găsită mai târziu spânzurată într-un șopron. Anchetatorii iau în calcul posibilitatea ca femeia ssă fi suferit de o depresie şi să îi fi fost frică să recunoască faptul că bărbatul a murit în grija sa, deşi se ştia că acesta avea probleme cu inima.

Carabinierii exclud însă varianta unei crime urmată de sinucidere, întrucât bărbatul nu avea urme de violenţă pe corp, iar autopsia nu a scos la iveală indicii în acest sens.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel