Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Israelul a dat startul testărilor rapide COVID pe aeroport
WhatsApp
După o întârziere de aproximativ patru luni, Israelul a dat startul serviciului public de testare PCR COVID pe aeroport, rezultatul putând fi oferit în maximum 4 ore.
Foto ILUSTRATIV

Israelul, unul din statele recunoscute pentru reușita campaniei de vaccinare, face pași pentru repornirea economiei, pe 9 martie începând programul de testare rapidă pe aeroportul Ben Gurion, pentru cei care doresc să călătorească, scrie ynetnews.com.

Operațiunea a fost amânată de prim-ministrul Benjamin Netanyahu încă din noiembrie 2020, dată fiind suita de lockdown-uri impusă din cauza exploziei de cazuri de coronavirus.

Laboratorul se va afla sub atenta observație a Check2Fly, o companie organizată de Omega Pharmaceuticals și Campusul de Sănătate Haifa's Rambam. Aceasta oferă turiștilor două posibilități de testare PCR. Un prim test oferă rezultatul în patru ore, fiind în valoare de 134,64 shekeli israelieni (33,85 euro). Cel de-al doilea test oferă rezultatul în 14 ore și costă 44,88 shekeli (11,28 euro).

Autoritățile sunt de părere că acest lucru va permite întoarcerea treptată la normalitate, menținând maximă protecție din punct de vedere al sănătății.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel