Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Israel, prima țară care declară că a scăpat de valul patru al pandemiei de Covid. Cazurile au scăzut uluitor
WhatsApp
Israel este primul stat care declară în mod oficial că a scăpat de valul patru al pandemiei de Covid. Medicii spun că totul se datorează celei de-a treia doze de vaccin.

Campania de vaccinare a fost un succes în Israel și medici sunt optimiști. Ei spun că vaccinarea cu a treia doză a fost de bun augur și nu se mai confruntă cu un val de noi cazuri de Covid, relatează EFE.

În luna iulie,  Israelul a aprobat administrarea celei de-a treia doze de vaccin Pfizer  pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani. Ulterior, campania s-a extins  la toată populația. Astfel, în doar  două luni şi jumătate au fost vaccinate cu a treia doză 3,7 milioane de persoane, din populaţia totală de circa 9,3 milioane, notează sursa precizată.


Medicii au raportat o scădere bruscă și semnificativă a cazurilor de Covid. De la aproape 11.000 de infectări zilnice, la începutul lunii septembrie, Israelul înregistrează acum  aproximativ 2.300 de noi cazuri zilnice. Cu toate acestea, medicii rămân în gardă și vorbesc de respectarea restricțiilor în vigoare, eficiența vaccinului.

''Pericolul este în continuare aici, virusul se află printre noi'', a avertizat coordonatorul naţional pentru gestionarea răspunsului la pandemie, Salman Zarka, medic în sănătate publică,  care a îndemnat la precauţie pentru prevenirea unui al cincilea val

 

Cum a scăpat Israelul de valul patru al pandemiei de Covid

 

Medicii din Israel spun că în stare gravă, la ATI, au ajuns doar pacienții nevaccinați. Aceștia ar fi în proporție de 75% din cazurile cu forme severe, care necesită intubare.

În spitalele israeliene, la  ATI sunt  în prezent 450 de persoane, faţă de 660 cu două săptămâni în urmă, precizează sursa menționată.

Israel devine, astfel prima țară care declară public că a „scăpat de valul patru al pandemiei”. În acest timp, în România, situația este critică. Zilnic se vaccinează peste 50 000 de persoane, însă, numărul pacienilor care au nevoie de îngrijire la ATI s-a triplat. Potrivit ultimelor date oferite de autorități,

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.743 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 260 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.466 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Ministerul Sănătății a declarat, astăzi, că proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie împotriva Covid va fi dezbătut de urgență.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel