Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Israel. Noi măsuri restrictive. Ministrul adjunct al sănătăţii: „Am luat decizia de a trage frâna de mână“
WhatsApp
Guvernul israelian a decis joi noi măsuri restrictive după ce premierul Benjamin Netanyahu a avertizat că o creştere a numărului de infectări cu coronavirus împinge ţara „pe marginea prăpastiei“, transmite Reuters.  
covid_israel

Israelul a reintrat pe 18 septembrie în carantină, a doua de la începutul epidemiei, însă în ultima săptămînă numărul cazurilor zilnice a ajuns la aproape 7.000, într-o populaţie de 9 milioane de locuitori, punînd la grea încercare resursele unor spitale, scrie agerpres.ro. „Am luat decizia de a trage frîna de mână“, a spus ministrul adjunct al sănătăţii, Yoav Kisch, la Radio Israel, fără a da detalii precise despre noile restricţii. 

Potrivit Radio Israel, măsurile decise, care vor intra în vigoare de vineri, după aprobarea lor în parlament, vor permite ca activitatea să continue în şi mai puţine sectoare, considerate esenţiale, precum finanţe, energie, sănătate, tehnologie, agricultură, procesare şi vînzare de alimente. Limita actuală de 1 km pentru deplasările în jurul locuinţei, cu excepţia celor la lucru sau pentru cumpărături esenţiale, se va aplica şi pentru participarea la proteste de stradă. Este probabil că această măsură va descuraja demonstraţiile din jurul reşedinţei de la Ierusalim a lui Netanyahu, unde protestatari cer demisia în urma acuzaţiilor de corupţie. Netanyahu respinge acuzaţiile, la fel cum le neagă şi pe cele ale protestatarilor care susţin că restricţiile au ca scop principal suprimarea demonstraţiilor împotriva sa.

Şcolile vor rămîne închise, dar cabinetul de miniştri a decis să nu închidă sinagogile în ziua sărbătorii de Yom Kippur, săptămâna viitoare, potrivit presei. Numărul credincioşilor care vor avea acces va limitat însă. Ratele de infectare în cartierele şi localităţile ultraortodoxe au fost ridicate, dar partidele religioase din coaliţia de guvernare s-au opus închiderii sinagogilor. De la izbucnirea epidemiei, Israelul a raportat aproximativ 200.000 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 1.316 de decese. Actualul val al doilea de infectări a urmat după relaxarea carantinei impuse la nivel naţional în martie.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel