Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Israel. Mii de persoane protestează, în această seară, la Tel Aviv. Ce acuzaţii aduc guvernului
WhatsApp
Mii de israelieni protestează, în această seară, Tel Aviv. Oamenii sunt supăraţi de modul în care guvernul a gestionat criza economică generată de pandemia de Covid-19.
proteste_israel

Organizatorii din industriile ospitalității, turismului, transporturilor, artelor și culturii au refuzat vineri invitația la dialog venită din partea premierului Benjamin Netanyahu. „Guvernul israelian și liderul său sunt responsabili de eșecul în implementarea programelor de ajutor”, au spus organizatorii protestului, care au solicitat guvernului să își modifice pachetele de ajutor financiar.

Joi, Netanyahu și ministrul Finanțelor, Yisrael Katz, au anunțat că persoanele care desfășoară activități independente vor primi un stipendiu imediat de 7.500 de șecheli (2.150 dolari). Ei au promis că banii vor fi transferați în conturi până săptămâna viitoare, în urma criticilor potrivit cărora cele două runde anterioare de ajutor pentru coronavirus au fost întârziate și insuficiente, conform Haaretz.

Organizatorii au anunțat că diferiți politicieni au solicitat să se alăture manifestațiilor și să susțină discursuri la eveniment, dar li s-a cerut să nu participe, întrucât au avut „suficient timp pentru a lucra pentru noi”. Organizatorii au spus că au dorit ca protestul să nu fie afiliat cu vreo facțiune politică.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel