Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Israel. A treia doză de vaccin anti-COVID-19, administrată persoanelor peste 50 de ani
WhatsApp
A treia doză de vaccin anti-COVID-19 a început să fie admninistrată persoanelor cu vârsta peste 50 de ani, în Israel. Autoritățile au lansat o campanie pentru a permite persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani să li se administreze o a treia doză de vaccin, în principal de la laboratoarele Pfizer/BioNTech, deşi Agenţia americană pentru Medicamente (FDA) nu s-a pronunţat asupra acestei chestiuni.
vaccin_anti_covid

În noaptea de joi spre vineri, premierul israelian Naftali Bennett a anunţat că vârsta minimă pentru primirea acestei doze de rapel a fost redusă la 50 de ani.  "Campania de vaccinare a populaţiei în vârstă de 60 de ani şi peste este un mare succes (...). Aceasta este o etapă importantă în lupta împotriva variantei Delta şi fac apel la toţi cei peste 50 de ani să se prezinte începând de mâine (vineri) dimineaţă pentru a se vaccina", a afirmat el într-un comunicat, precizând că această decizie a fost validată de un comitet de experţi.

Peste 775.000 de israelieni au primit o a treia doză de vaccin anti-COVID-19, potrivit ultimelor date ale Ministerului Sănătăţii. 
Israelul a fost una dintre primele ţări care a lansat, la mijlocul lunii decembrie, o campanie de vaccinare masivă în urma încheierii unui acord cu compania farmaceutică Pfizer, care a livrat rapid milioane de doze plătite în schimbul datelor despre efectul şi eficacitatea vaccinului asupra populaţiei sale. Această campanie a făcut posibilă scăderea drastică a numărului de cazuri, însă în ultimele săptămâni infectările au început să crească din nou odată cu răspândirea variantei Delta la adulţii nevaccinaţi, dar şi la persoanele vaccinate în urmă cu mai mult de şase luni.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel