Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Irlanda. Românul suspectat că ar fi ucis o profesoară, eliminat din anchetă după ce și-au dat seama că nu e el: „Am crezut că e o farsă”
WhatsApp
Un tată român, în vârstă de 40 de ani, a fost reținut pe nedrept în Irlanda, sub suspiciunea de ucidere a unei profesoare de 23 de ani.

Într-o declarație pentru Irish Daily Mail, Radu F., a povestit despre interogatoriul la care a fost supus de către polițiști, în contextul în care bărbatul de 40 de ani din România a fost suspectat inițial de uciderea profesoarei Ashling Murphy.

Cu toate acestea, după ore întregi de interogatoriu, poliția și-a dat seama că nu era persoana văzută pe camerele de supraveghere și a fost eliberat ulterior.

Radu F.,, în vârstă de 40 de ani, originar din România, a povestit experiența sa, după ce a fost suspectat de uciderea profesoarei Ashling Murphy. Acesta a declarat că a crezut că cineva îi face o farsă atunci când poliția a sunat la el acasă, la câteva ore după uciderea tinerei femei.

Românul a declarat că și-a dat seama abia la secția de poliție că era interogat în legătură cu uciderea tinerei și că "nu i-a venit să creadă". Bărbatul fusese arestat săptămâna trecută, în legătură cu uciderea lui Ashling Murphy, de 23 de ani, o profesoară de școală primară, care a fost omorâtă în timp ce ieșise să alerge pe malul canalului din Tullamore.

 

"Păreau convinși că eu sunt criminalul"

 

Cu toate acestea, polițiștii și-au dat seama că românul nu este vinovat, astfel că a fost eliberat din arest joi seara și eliminat din anchetele poliției. În urma investigațiilor, s-a stabilit că acesta era la cumpărături în momentul în care Murphy a fost ucisă.

Aceștia s-au grăbit să îl suspecteze, după ce au obținut imagini din zonă și au găsit o înregistrare video de la un bloc de apartamente care arăta un bărbat care se deplasa cu bicicleta în centrul orașului dinspre canal imediat după crimă. 

Potrivit Daily Mail, la secția de poliție Tullamore Garda Station, românul a fost întrebat dacă a ucis o tânără femeie pe canal în acea zi. În plus, polițiștii i-au luat toate hainele pentru expertiză. De asemenea, au căutat o bicicletă, dar nu au găsit niciuna.

'Niciuna dintre hainele pe care le port acum nu este a mea. Toate mi-au fost date, nici măcar nu am reușit să mă schimb încă', a declarat românul pentru Irish Daily Mail. 'Păreau convinși că eu sunt criminalul', a adăugat românul.

Detectivii i-au arătat apoi înregistrarea video a biciclistului. 'Am putut vedea că tipul din filmare era mai mare decât mine. Era mai închis la culoare decât mine, dar am putut vedea și că, dintr-un anumit unghi, semăna cu mine. De asemenea, părul lui era diferit. Le-am explicat toate astea și le-am spus că nu sunt eu, dar că cineva se înșală în mod clar din cauza unei anumite asemănări'.

 

"Am primit amenințări"

 

După ore întregi de interogatoriu, el a fost plasat într-o celulă de reținere în secția de garda. 'Nu puteam dormi decât zece minute, pentru că garda venea mereu în celula mea să mă verifice', a spus el.

'Am fost cu adevărat în stare de șoc. Nu-mi venea să cred că mă aflam în centrul acestei situații. Într-un final, când au realizat că nu sunt eu, și-au cerut scuze și mi-au mulțumit pentru că am ajutat ancheta. Unii dintre ei chiar m-au îmbrățișat".

În plus, românul a primit numeroase amenințări cu moartea. 'Am primit mesaje de amenințare. A fost o nebunie, așa că polițiștii au spus că nu ar trebui să mă duc acasă, că îmi vor rezerva un hotel pentru o noapte până când totul se va calma'. Într-un final, românul a ajuns acasă, la cei dragi.

De asemenea, sâmbătă, o mulțime uriașă s-a adunat la Londra în semn de solidaritate cu familia și prietenii profesoarei. Oamenii au ținut lumânări și au stat în tăcere în fața Centrului irlandez din Londra în memoria lui Ashling Murphy. 

În onoarea acesteia, o violonistă talentată, a fost ascultată muzică tradițională, în timp ce o parte din mulțime a cântat sau a fredonat în liniște, scrie Daily Mail.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel