Ionuţ Anghel avea 33 de ani şi era IT-ist la Primăria Mărăşeşti. El suferea de Diskinezie Ciliară Primară, diagnostic pus acum câţiva ani în Austria, la celebrul spital AKH. Tânărul  era căsătorit şi avea un băieţel de 2 ani şi 9 luni.

S-a luptat cu boala până în ultima clipă, sperând că statul român îl va ajuta să efectueze un transplant de plămâni care să-i ofere şansa de a-şi creşte copilul. Acum un an, Ionuţ primise vestea că a fost inclus pe lista naţională de transplant.  În urmă cu o lună, circa o sută de persoane au venit în centrul civic din Focşani pentru a susţine cauza tânărului din Mărăşeşti care respira doar cu ajutorul tubului de oxigen. Printre ei, şi Nora, soţia lui Ionuţ, dar şi Matei, copilul lor de 2 ani şi 8 luni.

Cu câteva ore înainte de a muri, Ionuţ a postat pe Facebook următorul mesaj:   ”Ce ţară... Trăim într-o ţară în care dacă o singură persoană are o boală ce are nevoie de tratament sau transplant (în cazul meu), în afara ţării, nu reuşeşte mare lucru... Se loveşte de tot ce ţine SISTEM MEDICAL ROMÂNESC şi de toate prostiile birocratice (care în afară se rezolvă imediat, la noi durează cu săptămânile) şi de oamenii din sistem care fug de responsabilitate... Eu mă lupt pentru fiecare zi şi noapte de noapte în speranţa că va exista şi un "mâine" şi am afirmat asta în mai multe rânduri, însă "cei de sus" au dat din cap în sens afirmativ că am nevoie de ajutor şi cam atât ... nimic concret!

„Cei care s-au tratat în afară spun că acolo se poartă cu tine ca şi cum ai fi de-al lor...“

Când văd ce-mi spun cei care s-au tratat în afară, că acolo se poartă cu tine ca şi cum ai fi de-al lor... Doar când auzi ,,ca şi cu un OM” ... de-al lor sau nu, pentru mine nu a mai contat. Deci se pune preţul pe Viaţă, te ajută, nu te lasă să ajungi în ultima fază ca să-ţi mute, mai apoi, un dosar de colo-colo. A trebuit să se întâmple iar o tragedie ca cea de la Piatra Neamţ, ca să se vadă că nu se mişcă mare lucru? Am observat cât de operativi au fost în cazul medicului erou care a fost mutat în Belgia. Jos pălăria.

Deci se poate ca să fim şi operativi în timp util... Se poate dacă se vrea! Pentru restul bolnavilor care au nevoie, în cazul meu, de tratamente sau transplant în afară, de ce nu se reuşeşte nimic? De ce nu putem fi mereu la fel de operativi şi să punem accent pe VIAŢĂ? E nevoie să „dispărem” ca să punem capăt problemei şi să nu mai stresăm pe nimeni? Încet încet, o să rămânem şi fără bani de medicamente şi terapii ... şi atunci ... Dumnezeu cu mila ...

Sper ca cei cu putere de decizie să realizeze că noi murim, la propriu, pe zi ce trece, chiar dacă nimeni nu înţelege asta ... De ce e nevoie de astfel de tragedii ca să se tragă mereu câte un semnal de alarmă în acest Sistem? De câte semnale de alarmă e nevoie. Deja începem să le numărăm la două mâini ..”, a scris tânărul înainte să se stingă la doar 33 de ani.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News