Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Interlopul Marius Neagrău a fost prins în Italia și adus cu escortă pe Aeroportul "Henri Coandă"
WhatsApp
Un bărbat în vârstă de 44 de ani, urmărit naţional şi internaţional după ce a fost condamnat pentru trafic de migranţi, a fost prins în Italia şi adus pe Aeroportul "Henri Coandă" în cursul serii, urmând să fie depus în Penitenciarul Rahova.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba de interlopul Petru Marius Neagrău, patronul clubului Vox din Salonta, care are şi cetăţenie ungară, condamnat la 3 ani şi două luni de închisoare de Tribunalul Bihor pentru călăuzirea unor migranţi sirieni care voiau să ajungă în vestul Europei.

"La data de 26 octombrie, o escortă, alcătuită din poliţiştii Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, a preluat din Italia un cetăţean român, de 44 de ani, urmărit naţional şi internaţional, în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare din România, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, miercuri, Agerpres.

Escorta a aterizat pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" în cursul serii, urmând ca persoana arestată să fie dusă în Penitenciarul Rahova.

"Pe numele acestuia, Tribunalul Bihor a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 2 luni, pentru transferarea, îndrumarea şi călăuzirea unor migranţi, de origine siriană, care intenţionau să ajungă în vestul Europei", arată sursa citată.

Schimbul de date cu autorităţile italiene a fost efectuat prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel