În cursul procesului său, Ayumi Kuboki, în vârstă de 34 de ani, a recunoscut că a ucis pacienţi septuagenari şi octogenari în urmă cu cinci ani, într-un caz care a şocat Japonia.
Ea a declarat anterior poliţiei că ar fi ucis 20 de persoane în doar două luni, însă apoi le-a spus procurorilor că nu poate face comentarii pe acest subiect pe parcursul procesului.
Judecătorul care prezidează tribunalul din districtul Yokohama a declarat că a vrut să o condamne pe Ayumi Kuboki la pedeapsa cu moartea, a relatat postul public de televiziune NHK.
„Ea a spus că îşi regretă (faptele) şi că vrea să plătească pentru crima ei. Există o şansă ca ea să se schimbe, aşa că am ezitat să aleg pedeapsa cu moartea”, a declarat judecătorul.
Procurorii au cerut pedeapsa capitală pentru Ayumi Kuboki, însă avocaţii infirmierei ar fi spus că ea suferea de depresie din cauza stresului cauzat de moartea pacienţilor săi şi că nu era în toate capacităţile mintale.
Femeia a declarat la tribunal că nu a vrut să fie învinuită de membrii familiei sale atunci când li se întâmpla ceva rău pacienţilor în timpul serviciului său şi că se simţea „eliberată” când una dintre victime murea, conform NHK.
Reprezentanţii tribunalului nu au putut fi contactaţi pentru comentarii.
Cu o sută de deţinuţi pe culoarul morţii, Japonia este una dintre puţinele ţări industrializate care continuă să aplice pedeapsa capitală, prin spânzurare.
Sprijinul pentru pedeapsa cu moartea rămâne puternic în arhipelag în ciuda criticilor internaţionale, printre care şi cele ale organizaţiilor de apărare a drepturilor omului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News