Sâmbătă, un bărbat în jurul vârstei de 50 de ani a fost găsit mort în staţiunea balneară Agia Pelagia după ce a rămas blocat în automobilul său în urma ploilor torenţiale.
Pasagera lui, o femeie de 49 de ani, care era căutată de echipajele de salvare începând de sâmbătă, a fost găsită în cele din urmă decedată în mare, duminică, au precizat pompierii greci.
Cele două victime se deplasau spre Heraklion pentru a ajunge la locurile lor de muncă, a anunţat postul public de televiziune ERT.
Începând de sâmbătă, de la ora locală 10:30 (07:30 GMT), ploile torenţiale s-au abătut asupra regiunilor nord-estice din insula Creta, afectând în special regiunea Heraklion.
Pompierii şi echipele de salvare s-au mobilizat duminică pentru a-i ajuta pe localnicii afectaţi de aceste inundaţii excepţionale.
Protecţia Civilă, plasată în stare de alertă, a cerut populaţiei să rămână vigilentă în timpul zilei de duminică în insula Creta şi în insulele învecinate, Rhodos, Karpathos, Kastellorizo şi Kasos.
Ministrul adjunct de Interne din Grecia se va deplasa duminică la faţa locului pentru a analiza dimensiunea pagubelor materiale provocate de intemperii.
Peste 15 unităţi comerciale, în principal restaurante de lux, au fost avariate în staţiunea Agia Pelagia, care primeşte în general o clientelă formată din turişti bogaţi, potrivit postului ERT.
Mass-media locale au publicat informaţii despre pagube importante constatate în alte localităţi aflate pe ţărmul mării, unde străzile au devenit veritabile râuri, care au distrus totul în calea lor şi unde mai multe clădiri au trebuit să fie evacuate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News