În timpul reuniunii de marţi a Consiliului de Securitate al ONU, TS Tirumurti, Reprezentantul Permanent al Indiei la ONU, a descris rapoartele despre crime "profund tulburătoare", scrie CNN, potrivit Digi24.
"Condamnăm fără echivoc aceste crime şi sprijinim apelul pentru o anchetă deschisă", a spus Tirumurti. El nu a numit în mod direct Rusia ca fiind vinovată.
"Situaţia din Ucraina nu a prezentat nicio îmbunătăţire semnificativă de când Consiliul a discutat ultima oară această problemă. Situaţia doar s-a deteriorat, precum şi consecinţele umanitare", a spus el.
În declaraţiile anterioare emise de guvernul său, India nu a condamnat agresiunea Rusiei. În schimb,. prim-ministrul Narendra Modi a făcut apel la încetarea violenţei.
India s-a abţinut, de asemenea, de la diferite rezoluţii ale ONU care au condamnat Rusia, susţinând că ar trebui purtate discuţii de pace şi că cele două naţiuni se concentrează pe "diplomaţie şi dialog".
Tirumurti a făcut această declaraţie în aceeaşi zi în care Partidul Congresului din India şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la poziţia ţării faţă de război.
În timpul unei discuţii în cadrul parlamentului pe această temă, Shashi Tharoor, liderul opoziţiei, a descris prima declaraţie a Indiei, din februarie, ca fiind "deplorabilă". "Am fost şocat, voi spune foarte sincer, la primele noastre declaraţii la Naţiunile Unite... nu a fost doar abţinere", a spus Tharoor.
Parlamentarul Manish Tewari a vorbit despre evoluţia geopolitică, spunând că "această nouă Cortina de Fier are potenţialul de a împărţi efectiv lumea" şi a adăugat că India "s-ar putea să nu aibă opţiunea de a putea sta în afara acestei noi Cortine de Fier".
"...Rusia a fost un prieten de încredere al Indiei şi un aliat de lungă durată. Rusia a venit în ajutorul Indiei, probabil, în vremurile noastre cele mai dificile… Dar apoi, domnule preşedinte, şi prietenilor trebuie să li se spună dacă greşesc", a declarat Tewari.
În 1 aprilie, aflat în vizită oficială în India, ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a spus că apreciază felul în care India a răspuns faţă de criza din Ucraina.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News