Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Incendiu puternic în Franța de-a lungul graniței cu Spania: mii de oameni au fost evacuați
WhatsApp
Câteva mii de persoane, majoritatea turiști care stăteau în locuri de campare, au fost evacuate, luni, 14 august, din cauza unui incendiu, care a izbucnit în jurul stațiunii franceze de pe litoral Argelès-sur-Mer, la câțiva kilometri de granița cu Spania.
Incendiu violent în Franța de-a lungul graniței cu Spania, mii de oameni au fost evacuați

Ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin, a calificat incendiul drept „violent”, într-un mesaj pe contul său de Twitter în care a cerut populației și persoanelor aflate în vacanță în zonă „cea mai mare vigilență”.

Darmanin a menționat că 13 avioane, 3 elicoptere și peste 500 de pompieri au fost mobilizați pentru a lupta împotriva flăcărilor.

Incendiul, care a izbucnit luni după-amiază lângă o pistă forestieră din municipiul Saint André, învecinat cu Argelès-sur-Mer, a afectat 480 de hectare, conform estimării oficiale făcute publice luni, după ora locală 22:00.

Prefectura departamentului Pyrénées-Orientales  nu a raportat nici victimă. Autoritățile au decis să evacueze mai multe locuri de campare din Argelès-sur-Mer, precum La Pinède, Al Sol, El Rancho, Chênes Rouges sau Le Bois Fleuri, ca măsură preventivă. Au fost evacuate și zeci de case.

 

Incendiile, provocate de caniculă, au distrus în Spania mii de hectare de teren

 

Și Spania este în alertă. Incendiile, provocate de caniculă, au distrus 1.000 de hectare de teren. Cele trei incendii care au distrus în total peste 1.000 de hectare de teren în weekend în Spania se aflau luni dimineaţă sub control, însă cea mai mare parte a ţării se află în alertă în prima zi a unui nou val de caniculă, cel de-al treilea din această vară, relatează AFP.

Aproape toată Andaluzia şi Extremadura, precum şi sudul Castilla-La Mancha, sunt sub alertă roşie de risc de incendii, în timp ce alerta portocalie predomină în aproape toate celelalte regiuni, potrivit Aemet.

Incendiul care a izbucnit, la începutul lunii august, la mai puţin de zece kilometri de oraşul Cadiz (Andaluzia) a fost "stabilizat" cu puţin timp înainte de miezul nopţii, a anunţat pe reţeaua Twitter, redenumită ''X'', Serviciul regional pentru incendii forestiere (Infoca).

Flăcările au cuprins o pădure de pini din apropierea oraşului Puerto Real, provocând închiderea temporară a autostrăzii care duce la Cadiz, oraş turistic, şi mobilizând câteva zeci de pompieri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel