Potrivit theguardian.com, un grup de elevi de la un liceu catolic, privat și de băieți, din Kentucky a fost filmat vineri, 18 ianuarie, în timp ce hărțuiește un veteran amerindian, imaginile devenind virale.
Tinerii, elevi de liceu, au fost înregistrați cântând "Să facem America măreață din nou!", sloganul electoral al lui Donald Trump. Aceștia participau la un miting anti-avort în Washington, în apropiere de Lincoln Memorial. Aici s-au întâlnit cu Nathan Phillips, veteran și activist pentru drepturile amerindienilor. Bărbatul bătea la tobe la un alt marș - cel al indigenilor.
Elevii sunt acuzați că l-au luat la mișto pe bărbatul de 64 de ani și i-au strigat în față "Să facem America măreață din nou!" și "Să construim zidul"!(n.r. zidul de la granița cu Mexicul).
Bărbatul a relatat că s-a simțit amenințat de elevii care l-au înconjurat, potrivit Washington Post. Unul dintre tineri este filmat în timp ce zâmbește batjocoritor în direcția sa.
Imaginile care au surprins disprețul și lipsa de respect a elevilor au indignat opinia publică din SUA și au făcut ocolul rețelelor de socializare cu sute de mii de share-uri pe Twitter și Facebook.
Liceul din Kentucky a comentat că nu sprijină comportamentul afișat de elevii săi și și-a cerut scuze. În timp ce mama adolescentului filmat într-o atitudine batjocoritoare a dat vina pe "musulmanii de culoare" pentru reacția fiului ei, alimentând și mai tare revolta publică.
Zeci de politicieni și vedete au reacționat condamnând comportamentul elevilor. Actrița Alyssa Milano a scris pe Twitter că imaginile au adus-o în pragul lacrimilor iar actorul Chris Evans a numit reacția elevilor "tulburătoare și rușinoasă". Congresmena democrată Deb Haaland a scris că elevii au arătat "ură, lipsă de respect și intoleranță."
Unii susțin că și activistul Nathan Phillips este vinovat pentru că el ar fi fost primul care s-a îndreptat către grupul de tineri. Cazul este anchetat de liceu, potrivit ABC News.
Catholic student who was part of the MAGA-hat wearing crowd claims Native American elder bullied THEM https://t.co/x0168SyUZZ
— Daily Mail US (@DailyMail) 20 ianuarie 2019
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News