Faptele s-au petrecut cu puţin timp înainte de ivirea zorilor, a precizat parchetul. Proprietarii castelului datând din secolul XVII au fost imobilizaţi, a menţionat o sursă din poliţie, dar nu au fost răniţi. Parchetul a încredinţat ancheta poliţiei judiciare din Versailles. Hoții au furat cash și bijuterii.
Cea mai mare proprietate privată înregistrată în Franţa, cu un domeniu de 500 de hectare, castelul Vaux-le-Vicomte primeşte în fiecare an circa 250.000 de vizitatori. De multe ori în filme acest castel este prezentat ca Versailles-ul.
Capodopera arhitecturală construită între 1656 şi 1661 la circa 60 km sud-est de Paris i-a atras proprietarului său din acea vreme, Nicolas Fouquet, invidia regelui Ludovic al XIV-lea, care l-a trimis la închisoare pe viaţă.
Legenda spune că regele a ordonat arestarea sa după o petrecere somptuoasă dată în onoarea curţii, cu arteziene, focuri de artificii, un impresionant bufet pentru peste 1000 de participanţi şi spectacole de înaltă clasă, care l-au "orbit" pe suveran.
După întemniţarea lui Fouquet, monarhul i-a confiscat castelul şi cele mai frumoase obiecte din interior au fost transferate la Luvru şi Versailles.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News