Cabinetul Giorgia Meloni a declarat stare de urgență în urma ploilor torențiale și inundațiile din această săptămână din Emilia-Romagna, care au provocat pagube incalculabile și au provocat moartea a două persoane.
Ministrul Protecției Civile, Nello Musumeci, a declarat: "Guvernul lucrează cu maximă promptitudine, de comun acord cu regiunea, pentru a face față unei situații grave de pericol pentru siguranța oamenilor și evacuarea a numeroase familii din cauza revărsării cursurilor de apă, a inundațiilor, a alunecărilor de teren și a pagubelor produse la infrastructura rutieră, la clădirile publice și private, la lucrările de apărare hidraulică și la rețeaua de servicii esențiale".
Potrivit agenției de presă ANSA, starea de urgență are o durată de 12 luni, timp în care vor fi alocate 10 milioane de euro pentru "intervențiile cele mai urgente, de comun acord cu Regiunea și ca o excepție de la legislația în vigoare".
Regiunea Emilia-Romagna din Italia a fost lovită zilele trecute de ploi torenţiale şi furtuni. Doi morți, trenuri suspendate, școli închise și sute de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele. Acesta este bilanțul dezastrului ciclonului format în Marea Mediterană.
Ploaia care nu s-a oprit a lăsat în urmă dezastru în Italia. Cele mai afectate regiuni sunt Bologna şi Ravena unde mai multe porţiuni de teren au alunecat, iar zeci de rezidenţi au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele. Şcolile au fost închise şi circulaţia pe anumite drumuri a fost restricţionată după ce mai multe râuri au ieşit din matcă şi au inundat şoselele.
Peste 250 de persoane au fost evacuate în zona Ravenna din cauza vremii nefavorabile. Aproximativ 100 în zona Faenza, din cauza inundațiilor. Pe parcursul nopții au fost finalizate operațiunile de evacuare a altor 60 de locuitori din Conselice. 100 de persoane au fost evacuate și în Biancanigo di Castel Bolognese. Prefectura, cu centrele operaționale municipale, monitorizează situația.
Chiar și în zona Modena situația rămâne critică. Ponte Alto din Modena și Ponte dell'Uccellino, între Modena și Soliera, rămân deocamdată închise traficului. De fapt, vârful viiturii râului Secchia cauzat de precipitațiile larg răspândite din ultimele zile nu a trecut complet în timpul nopții și nivelul este încă cu mult peste pragul de precauție.
---------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG
-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News