Imaginile din satelit oferite de compania Maxar înfăţişează mai multe gropi comune, dintre care unele neterminate. Armata rusă nu a anticipat momentul retragerii şi astfel unele morminte comune au rămas neterminate.
Se poate observa în imagine un şanţ lung de 14 metri şi adânc de trei, săpat lângă biserica Biserica Sf. Andrei din Bucha. Plecarea precipitată a forţelor de ocupaţie ruse a făcut ca, din fericire, planul macabru să nu fie dus la bun sfârşit.
Aceasta este una dintre multele gropi săpate de ruşi în zonele în care s-au dat lupte grele. Autorităţile ucrainene preconizează că vor mai fi descoperite multe astfel de morminte, în care civilii şi-au găsit sfârşitul.
Ucraina a condamnat masacrul în timp ce Rusia neagă acuzaţiile, pe care le consideră drept o provocare la adresa integrităţii morale a trupelor sale, cu scopul de a le discredita imaginea în ochii lumii.
Procurorii ucraineni care investighează posibile crime de război comise de Rusia au găsit 410 cadavre în orașele din apropierea Kievului. Irina Venediktova, procurorul general, a declarat că 140 dintre acestea au fost examinate de procurori și alți experți.
Până în prezent, 410 de cadavre ale civili uciși au fost recuperate de pe teritoriile din regiunea Kiev recucerite de forțele ucrainene, de la Bucha la Gostomel și Irpin, conform procurorului general al Ucrainei, Irina Venediktova.
Pe teritoriile eliberate din regiunea Kiev, există dovezi ale crimelor de război ale Rusiei. Acesta este un iad care trebuie documentat pentru a-i pedepsi pe cer care le-au făcut. Subliniez, să fie tras la răspundere în instanțele naționale, și internaționale. Încă din primele zile de război, Procuratura Generală lucrează la proceduri penale în baza faptului că toată conducerea politică și militară a Federației Ruse a realizat un genocid al poporului ucrainean. O atenție deosebită se acordă distrugerilor din Mariupol, regiunea Kiev, Harkov, Sumy, Cernihiv, Lugansk și Donețk. (...)
Procuratura Generală va crește și mai mult numărul agenților de investigație pentru a asigura colectarea maximă rapidă și eficientă a dovezilor crimelor de război, a scris, pe Facebook, Irina Venediktova, procurorul general al Ucrainei.
Venediktova a adăugat că procurorii, anchetatorii și experții criminaliști sunt în permanență la datorie pentru a efectua teste ADN și autopsii, subliniind că este în curs de desfășurare colectarea de mărturii, fotografii și probe video ale masacrelor.
Procurorii, anchetatorii și experții judiciari sunt în permanență aliniați Biroului de Experți Judiciari pentru a efectua revizuiri, interogatorii și selectarea probelor de ADN. 410 cadavre ale civilior uciși au fost luate de pe teritoriul regiunii Kiev. De asemenea, 140 dintre acestea au fost deja examinate de procurori și alți specialiști, a subliniat Venediktova.
Rusia a negat acuzațiile potrivit cărora forțele sale ar fi ucis civili în orașul Bucha de lângă Kiev.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News