În ochiul ciclonului s-au aflat două zile şi foarte mulţi turişti români. Inundaţii, zone întregi fără curent electric şi copaci smulşi din rădăcini: din Zakyntos în Kefalonia, trecând prin Corfu, insulele din Marea Ionică, preferate şi de mulţi români pentru vacanţe, sunt de nerecunoscut. Vestul Greciei este sub stare de urgenţă.
Simona, turist român în Grecia: Nu se putea ieşi din casă! Sunetul vântului şi rafalele de ploaie au fost chiar înfiorătoare. A fost o experienţă foarte neplăcută, care clar o să facă să fie memorabilă această vacanţă în Zakynthos. Mai mulți români au povestit experiența lor, din mijlocul ciclonului, pentru Observator.
Răzvan Pascu, consultant în turism: Sunt unele zone de plajă care au fost complet măturate. (...) E doar pământul de dedesubt! A venit marea, evident, le-a luat şi a distrus mare parte din tot ce aveau aici. Toată zona asta, tot ce vedeţi aici în spatele meu erau terase la malul mării.
Claudiu, român din Grecia: A fost rău! Iahturi scufundate, lovite, am văzut inclusiv imagini cu un iaht urcat pe cheu, pe motor. Inundaţii foarte multe. Autorităţile i-au îndrumat pe cei care locuiau la demisol sau la parter să îşi găsească pentru 2, 3 zile să se mute la ceva vecini prieteni pentru că au fost inundaţii foarte mari.
În porturile din Kefalonia, patru iahturi s-au scufundat şi cel puţin 12 au fost avariate. Răzvan Pascu este în vacanţă cu familia. După o zi şi o noapte în ochiul ciclonului Ianoş, aproape că nu a mai recunoscut peisajul.
În Ithaka, o ambarcaţiune împinsă de valuri s-a zdrobit de stânci. Din fericire, cei doi oameni de la bord au reuşit să se salveze. Valurile au depăşit 5 metri. Iar vântul a avut forţa unui uragan. 150 de kilometri a atins la rafală, în unele locuri chiar 160.
Ianos s-a format în Marea Mediterană, un fenomen pe cât de rar pe atât de violent. Ţărmul vestic a simţit cel mai puternic furia lui. Nu a fost cruţată nici Grecia continentală. Cel puţin doi oameni au murit în casele acoperite de apă. A plouat în 4 ore cât pentru 4 luni. În zona oraşului Lamia, echipele de salvare au eliberat mai multe persoane blocate în maşinile surprinse de viituri.
Cicloanele formate în Mediterana, necunoscute până în 1995, au devenit în ultimii ani mai frecvente, ca urmare a schimbărilor climatice. Meteorologii le-au dat şi un nume: "medigan", adică uragan mediteranean. Ianos s-ar putea dovedi cel mai puternic înregistrat până acum.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News